Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai uşor cu intelectualii pe scări

Publicat in Contributors.ro, marți 3 aprilie 2012 ·

Cât s-a pronunţat în ultimele zile cuvântul „intelectual”, nu s-a făcut în ultimii 20 de ani. Dacă ar fi fost numele unui produs, vânzările lui ar fi crescut până la cer. Dacă ar fi fost o piţipoancă, ar fi ajuns vedetă la televiziune. Aşa, fiind vorba doar de intelectuali, nu s-a reuşuit decât demonetizarea şi mai mult a noţiunii şi trimiterea în derizoriu a unei calităţi pe care foarte puţini o au, mai ales dintre cei cărora li se lipeşte pe frunte eticheta cu pricina.

Acum 22 de ani mulţimile ieşite din „negura” comunismului egalitarist, cereau în pieţe „moarte intelectualilor”. Ca şi acum, şi atunci atitudinea masei nu avea ca obiect calităţile membrilor elitei nemuncitoare ci defectele acestora, cele care le-au făcut traiul în dictatură cel puţin suportabil. Era o revoltă faţă de cei care îşi cumpăraseră cu vorba meşteşugită, purtată cu dichis de limbile atotpoleitoare sau de stiloul care înşira slove de slavă, un trai boem, fără program de la 6 la 15. Intelectualii nu erau, pentru români, marii stâlpi ai culturii, rezistenţa în faţa degradării, ci beneficiarii unei binevoinţe a stăpânirii, în schimbul unor cioburi de talent puse în slujba acesteia. Talent pe care vulgul îl evalua doar prin prisma statutului pe care posesorul îl avea în societate. Ura împotriva intelectualului a avut la noi o componentă de invidie dar şi una de dispreţ faţă de cel care nu ştie ce sunt munca adevărată, palmele crăpate şi sudoarea care năclăieşte totul. Faţă de cel care scrie sau vorbeşte despre lucruri, trăiri, experienţe, fără să le cunoască în profunzime, din proprie experienţă. Şi, nu în ultimul rând, o silă faţă de permanenta negociere a intelectualului român cu el însuşi şi cu mai marii zilei, pentru a-şi asigura condiţiile necesare creaţiei. Mai toţi românii au făcut compromisuri, chiar şi numai tăcând, dar intelectualii câştigau de pe urma lor mai mult decât pute

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 2 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 9 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 11 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°