Un colţ din cimitirul „Sfântul Lazăr" este alocat morţilor care nu există. Singurele persoane cărora le pasă de aceşti oameni sunt groparii cimitirului, care mai cumpără o haine să îmbrace morţii şi un coş cu fructe pentru pomană.

Poveştile de viaţă ale morţilor fără identitate înmormântaţi într-un colţ stingher al cimitirului „Sfântul Lazăr din Galaţi" se înscriu în nişte clişee cu iz cinematografic.

Fie au trăit o viaţă întreagă muncind pentru copii, fie au hoinărit pe străzile oraşului şi prin canale în lipsa unui adăpost deasupra capului, fie au fost găsiţi fără suflare în circumstanţe greu de elucidat.

Indiferent de cum au trăit, după moarte nu au mai reprezentat absolut nimic pentru cunoscuţi şi pentru familie. Au rămas doar nişte cadavre congelate şi înghesuite unul peste altul în frigiderele de la morgă sau simple personaje în nişte fotografii îmbătrânite şi prăfuite.

Mamă cu suflet de monstru/Şi-a abandonat fetiţa de doi ani în cimitir, după ce a încercat să o înece în Siret

Înmormântaţi goi puşcă

Fără slujbă religioasă, fără pomană şi fără ca cineva să le plângă dipariţia, „morţii nimănui" sunt puşi în gropi la marginea cimitirului Sf. Lazăr (sau, cum i se spune popular, cimitirul Coca-Cola). Singurii care mai fac o cruce şi rostesc printre dinţi „Dumnezeu să-l ierte!" sunt groparii.

Drumul „rece", printre morminte, până la locul unde aceşti anonimi sunt înhumaţi este lung, plin de noroaie şi bălţi.

Pe tot parcursul acestuia, de la poarta cimitirului, unul dintre gropari ne-a povestit cât de mult se munceşte la o groapă şi cum sunt aduşi aceşti morţi acolo.

„Îi aduc aici într-un sicriu, dezbrăcaţi. Goi puşcă! Fără absolut nimic pe ei. Îi luam şi-i îngopăm acolo în colţ. Altceva ce să facem cu ei? Nu se interesează nimeni. E păcat mare. Preot