Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCE va finanţa fără limită băncile până în iulie, în încercarea de a salva zona euro de la recesiune

Publicat in Capital, vineri 7 decembrie 2012 ·

Banca Centrală Europeană (BCE) a încheiat anul menţinându-şi principala dobândă la minimul istoric de 0,75%, pentru cea de-a şasea lună consecutiv, după cum se aşteptau majoritatea analiştilor şi în ciuda recesiunii din zona euro.

Astfel, preşedintele organismului monetar, Mario Draghi, a anunţat că BCE îşi va menţine programul de împrumut fără limite pentru bănci, până în iulie 2013.

Cu obiectivul de a finanţa un sistem financiar blocat din cauza neîncrederii băncilor sale, BCE va menţine licitaţiile speciale cu scadenţă la o lună şi raportate la rate ale dobânzilor curente, prin care instituţiile pot cere lichidităţi fără nicio limitare.

Consiliul de Guvernare al organismului nu a surprins nici el prin noi măsuri neconvenţionale pentru stimularea economiei, deoarece menţine deocamdată programul de cumpărare de datorie publică pentru acele ţări care solicită salvarea.

Întrebat într-o altă ocazie despre o ipotetică cerere de salvare din partea Spaniei, Draghi s-a limitat să spună că guvernele sunt cele care trebuie să se pronunţe şi care "ştiu ce au de făcut, ştiu care le sunt condiţiile". "Acest lucru este valabil pentru Spania şi pentru toate ţările", a adăugat.

În ceea ce priveşte propunerea pentru crearea euroobligaţiunilor, combătută de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele BCE a afirmat că emiterea lor "va fi realistă" atunci când se "va restabili încrederea" în zona euro, deoarece presupun o "mutualizare a riscurilor" şi nu are sens să fie create înainte de redobândirea încrederii pieţelor.

Perspective mai rele

Draghi a anunţat o revizuire în scădere a perspectivelor economice pentru zona euro pentru 2012 şi 2013. Conform noilor previziuni, economia monedei unice va oscila între o recesiune de 0,9% şi o creştere de 0,3% în anul care vine.

Conform calculelor sale, economia

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 5 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 11 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 6 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 7 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 6 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 5 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 13 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Zelenski: Am reuşit să adăugăm încredere în direcţia Vovceansk, dar bombardamentele ruseşti nu se opresc, ameninţările rămân. Şeful administraţiei locale a fost rănit

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski, care joi a fost la Harkov, în condiţiile în care regiunea se află de o săptămână sub asaltul trupelor ruse, spune că ucrainenii au trecut la contraofensivă, iar rezultatele ar trebui să se vadă, însă situaţia este în

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 10 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

7°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

8°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°