Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzica îi apropie pe cei tineri!

Publicat in Romania Literara, vineri 25 decembrie 2009 ·

Cântul în ansamblu îi apropie pe tinerii muzicieni. Nu este un truism banal, ci un adevăr adânc, vechi de când lumea. Un lucru simplu pe care e bine să ni-l amintim în răstimpuri. Mi l-am amintit de curând urmărind concertele susţinute la Bucureşti de cele câteva orchestre ale tinerilor muzicieni ce au evoluat la Ateneul Român, de asemenea în Studioul de Concerte al Universităţii bucureştene de muzică. în marea lor majoritate sunt studenţi şi elevi ai liceelor vocaţionale din ţară, ai instituţiilor universitare ale învăţământului nostru artistic. Scopul este nobil iar realizările trebuiesc încurajate, trebuiesc susţinute. Socializarea, comunicarea interumană realizate prin intermediul muzicii sunt constructive, sunt formative. Nu numai în plan artistic. Nu numai la nivelul grupului de participanţi. Este greu de imaginat un impact atât de direct, de imediat, de o eficienţă similară în alte domenii ale artei! Ideea înfiinţării la noi a Orchestrei Naţionale de Tineret nu e nouă. A fost pusă în practică cu aproape doi ani în urmă graţie iniţiativei, demersurilor susţinute, energiei mobilizatoare pe care le probează acest minunat om, acest inimos muzician care este violoncelistul Marin Cazacu, o inimă mare şi o minte luminată aflate în permanentă acţiune. Astfel a luat fiinţă în vara anului trecut, la Sinaia, Orchestra Naţională de Tineret. O lungă perioadă de selecţii, de audiţii organizate în principalele oraşe ale ţării, au precedat repetiţiile şi concertele susţinute, şi de această dată, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal. Inclusiv în vara acestui an. Cu totul recent, în mijloc de decembrie, la Ateneu, sub aceeaşi îndrumare, tinerii instrumentişti s-au reunit într-un concert de sezon oferit în baza unei iniţiative particulare responsabile de întreaga organizare a concertului.

Suita de balet Spărgătorul de nuci de Ceaikovski, uverturile operelor Nunt

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 2 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum 41 minute
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum 2 ore
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 11 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum 2 ore
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum o ora
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

18°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°