Reprezentanţii PDL Hunedoara au perturbat printr-o contramanifestaţie, la care au participat şi copii de şcoală, o întâlnire electorală a contracandidatului PDL pentru funcţia de primar din comuna Baru.
Marţi candidatul PNL, Acxente Bolesc, susţinut de PSD, PC şi PRM, urma să organizeze o întâlnire electorală la căminul cultural. Surpriză însă: în faţa clădirii au ajuns mai mulţi copii de şcoală, care purtau pancarte şi afişe electorale pe care stătea scris: "Noi votăm Răducanu!” şi "Răducanu – primar, e de-al nostru!”. Mai mult, minorii scandau: "Hoţii, hoţii!”, "Răducanu – primar!”, "Vrem primar/Nu cioban!”, "Răducanu nu uita/Primăria e a ta!”, "Mincinoşii, mincinoşii!”.
Martor ocular la contramanifestaţie, deputatul PNL, Mariana Câmpeanu, a declarat că va cere demiterea din funcţie a inspectorului şcolar general, Alexandru Lăutaru. Câmpeanu a declarat pentru Jurnalul Naţional că minorii erau dirijaţi de către adulţi: "Erau organizaţi în toată regula. Aveau asupra lor pancarte şi beţe. Erau însoţiţi de către soţia directorului Şcolii din satul Petros, Silvia Butnar, dar şi de către învăţătoarea Elena Lupescu şi educatoarea Romiţa Coposesc. Nu îmi vine să cred ceea ce am văzut. Erau 15 – 20 de copii, care scandau. Am mai participat la o mulţime de mitinguri electorale, dar aşa ceva nu am văzut în viaţa mea. Mai mult, la un moment dat au început să lovească în geamuri. Am încercat să vorbesc cu acele cadre didactice să le rog să trimită copiii de acolo. Unii dintre manifestanţi au început să ţipe la mine să plec de acolo, că nu am ce să caut în satul lor!”. Mariana Câmpeanu a fost aleasă deputat în Colegiul nr. 3, care cuprinde şi localitatea Baru, învingându-l chiar pe candidatul PDL, Daniel Răducanu, înscris acum în cursa electorală pentru primărie.
Contactat de Jurnalul Naţional, Răducanu a declarat că el sau reprezentanţi ai PDL