De 27 de ani este instrumentist în cadrul Ansambului Artistic „Doina Gorjului“. Prin muncă şi perseverenţă a reuşit să-şi deschidă un studio de înregistrări.
Ce reprezintă muzica pentru dumneavoastră?
Pentru mine muzica este ca şi o fiinţă. Eu m-am născut pentru muzică. Orice instrumentist sau solist trăieşte prin muzică.
Ce aţi face pentru muzicanţii din Gorj?
Aş face tot ce îmi stă în putere să atrag bani europeni, să sprijin ansamblurile şi orchestrele din Gorj. Ar fi păcat să dispară folclorul.
S-a născut în judeţul Teleorman şi provine dintr-o familie de muzicanţi. Mama a fost solistă de muzică populară, iar tatăl acordeonist. La patru ani începuse să bată la tobe. Astfel, părinţii au descoperit că are talent la muzică. Chiar dacă a terminat şcoala profesională în domeniul agricol, Dorel Toncea a îmbrăţişat cariera muzicală. „Pe la 16 ani am venit în Târgu-Jiu pentru că aflasem că la ansamblul Doina Gorjului era nevoie de un ţambalist. De atunci am cântat la nunţi, botezuri şi evenimente culturale organizate în ţară precum şi în străinătate. Îi datorez foarte mult lui Marcel Parnica pentru că m-a ajutat mult în această meserie. Am muncit foarte mult, eu nu am ştiut de distracţii sau discoteci. Nu mi-au plăcut scandalurile şi balamucul. Îmi place foarte mult să cânt la pian, însă o fac doar pentru mine“, mărturiseşte Dorel Toncea.
Colaborează cu nume mari ale scenei muzicale
Datorită muncii sale, instrumentistul a reuşit să-şi achiziţioneze trei maşini de lux, să-şi ridice o vilă şi să-şi deschidă un studio de înregistrări şi producţie muzicală. Este un împătimit al maşinilor de lux. În 2000 a urmat cursurile Şcolii Populare de Arte din Târgu-Jiu. Unul dintre realizările profesionale a fost în 2005 când şi-a dischis studio-ul de înregistrări. „În urmă cu cinci ani mi-am deschi