Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„ITALIA nu poate avansa fără muncitori STRĂINI”

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Ministrul italian al integrării, Cecile Kyenge, a declarat, azi, într-un interviu pentru postul public de radio francez Radio France International, că Italia „nu poate avansa fără muncitorii străini”. Sursa: Reuters

Potrivit ministrului italian, cei peste un milion de români din Italia demonstrează că imigranţii pot deveni antreprenori şi pot contribui la depăşirea crizei economice din peninsulă.

„Sunt 2.300.000 de muncitori de origine străină care declară venituri fiscale de 43,6 miliarde de euro şi plătesc impozit pe venitul personal de aproape şapte miliarde de euro”, a afirmat Kyenge pentru postul de radio citat.

„Dacă noi vrem să vorbim despre Italia ca o ţară care încearcă să iasă din criză, nu poate să facă mai mult fără contribuţia acestor imigranţi”, a subliniat ministrul Integrării, potrivit Agerpres.

Exprimându-se pe problema creşterii numărului de cazuri de discriminare faţă de imigranţi în Italia, Cecile Kyenge a estimat că fenomenul este „o plagă a comunităţilor”, dând asigurări că ministerul său lucrează în acest sens.

Kyenge a menţionat două proiecte aflate în dezvoltare pentru combaterea discriminării, anume un plan trienal împotriva rasismului, destinat consolidării legilor de combatere a acestui fenomen, şi pactul european semnat la 23 septembrie la Roma, care urmăreşte asigurarea unei convieţuiri civile a cetăţenilor în cadrul UE, bazată pe diversitate ca resurse.

De la 1 ianuarie, toate statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate să liberalizeze piaţa muncii pentru lucrătorii europeni, aminteşte RFI.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum o ora
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Ligia Deca: „Inteligența artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în EDUCAȚIE. 100.000 de profesori, formați în domeniul pedagogiei digitale”

Gandul acum 37 minute
Inteligenţa artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în educaţie, afimră ministrul Educației, Ligia Deca. „Este extrem de important ca această integrare să fie bazată pe digitalizarea platformelor şi a resurselor educaționale”, a precizat e

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 2 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 34 minute
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

Razie de amploare în Portul Constanţa / Poliţiştii caută persoane date în urmărire, dar vor şi să deblocheze drumurile de camioanele staţionate şi să le trimită spre locuri de parcare

News.ro acum o ora
O razie de amploare are loc, joi, în Portul Constanţa, unde poliţiştii caută persoane date în urmărire. De asemenea, vor să deblocheze drumurile din incinta portului de camioanele staţionate, acestea urmând să fie îndrumate spre locuri de parcare. ”

Scăderi de prețuri în benzinării: România, în topul țărilor europene cu cel mai ieftin combustibil

Ziua News acum 11 minute
După ce prețurile la alimentele de bază au avut parte de scăderi semnificative, acum și prețul benzinei a scăzut, din nou, ajungând la 7,34 lei/litru, în timp ce un litru de motorină se menține la 7,31 lei. Este a doua reducere de preț la carburanți

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Beneficiile salariale pentru angajați și angajatori: Cum alegem cea mai bună variantă? Ce avantaje fiscale putem avea?

HotNews acum 21 minute
​Pentru a menține pachetele salariale la un nivel competitiv, angajatorii se află într-o continuă explorare a mixului de soluții care, ținând cont de industrie, profilul angajaților și resursele disponibile, poate atinge obiectivele propuse. Desigur

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°