Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gură de oxigen pentru giuleşteni! Rapid - Gloria Bistriţa 3-1!

Publicat in Pro Sport, duminică 16 septembrie 2012 ·

Preţuri prea mari la bilete, lipsa mijloacelor de transport în comun la finalul meciului, poziţia din clasament. Sunt cele mai importante motive pe care suporterii rapidişti le-au invocat într-o seară de sâmbătă, pentru a-şi scuza absenţa de pe stadionul "Valentin Stănescu", la meciul dintre favoriţii lor şi Gloria Bistriţa. Pentru aproximativ trei mii dintre ei nu au câutat însă nicio scuză şi au venit cu aceeaşi pasiune pentru a susţine Rapidul din primul minut. Timpul petrecut în tribunele de lângă şine este mereu relativ, pentru că o secundă poate părea o eternitate, iar o oră se poate scurge la fel de repede cum precum o mişcare a pleoapelor. Dovada? Primele 20 de minute ale meciului cu băieţii lui "Tata Jean". Trei goluri, un penalty, un cartonaş roşu şi două schimbări, nu se văd poate prea des nici în două meciuri puse cap la cap, dar în Giuleşti ele au fost comprimate în mai puţin de jumătate de repriză.

Herea nu a ratat de la punctul cu var, după ce Teixeira a obţinut un fault în careu şi o eliminare pentru Cafasso (12), iar Goga părea că d drumul unei cascade de goluri, trei minute mai târziu, când a finalizat o acţiune superbă a lui Roman. Numai că de multe ori aparenţele înşală, mai ales când Rapid se află pe teren, şi ceea ce părea să fie o execuţie a Bistriţei, a luat o altă turnură, datorită lui Predescu (20). Difereţa de pe tabelă s-a redus la un gol, dar jucătorii lui Sabău au reluat furia ofensivă. Imediat, Bilaşco a căzut în careu, dar arbitrul Busi a considerat că nu se mai impune un alt penalty pentru giuleşteni şi la faza următoare, Bratu, atacantul cu care Rapidul a luat titlul în 2003, a fost aproape să aştearn tăcerea în tribune.

Herea nu ştie să rateze!

Şi cam atât despre Gloria în prima repriză, pentru că bistriţenii nu au mai ieşit în evidenţă decât prin Reano, care l-a agăţat în careu pe Roman (42)

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum o ora
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum o ora
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 52 minute
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum 34 minute
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Ministerul de Finanţe: Datoria administraţiei publice a trecut pragul de 50% din PIB în februarie, sărind la 52,4%

Mediafax acum 3 ore
În ianuarie, datoria se cifra la 801 miliarde lei, respectiv 49,9% din PIB. La finalul anului trecut, datoria avea o pondere de 48,8% din PIB. În patru ani, stocul datoriei publice s-a dublat, la sfârşitul lunii decembrie 2019 fiind de doar 373 mili

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°