Un bărbat a ajuns la spital, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a intrat cu maşina în una dintre fântânile din zona Piaţa Unirii, din Capitală.
Martorii spun că bărbatul circula cu viteză în momentul în care a derapat şi a ajuns cu maşina în fântână. În plus, acesta consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,11 la mie, potrivit Digi 24. Bărbatul a fost rănit la ambele picioare, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Universitar. Celălalt pasager, care se afla pe locul din dreapta, a scăpat cu câteva răni uşoare. Tot miercuri noapte, în Bucureşti, un alt conducător auto s-a răsturnat cu maşina pe Şoseaua Mihai Bravu, după ce a lovit un refugiu de pietoni. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.