Multa lume se plange ca romanii si-au pierdut pofta de viata, voiosia si ospitalitatea care i-au facut celebri. Se mai spune ca romanii, bucurestenii mai ales, nu mai stiu sa se distreze - singurele activitati in afara orelor de program ar fi, potrivit criticilor, lungile plimbari prin hipermarketuri, unde cel putin avem satisfactia de a ne calca in picioare cu ceilalti amatori de astfel de forme de divertisment, si, seara, tolaneala pe un fotoliu de cafenea din centru sau de club elitist, frecventate mereu de aceiasi oameni sau, cel putin, acelasi tip de oameni. Pentru ca, dupa cum spunea cineva care nu intelege de ce ai vrea sa platesti, in fiecare weekend, niste sute de euro pe niste sticle de bautura pe care sa le bei in compania acelorasi persoane: "Mai bine iau o sticla de vin si o beau in fata televizorului - macar mai vad si alte fete."
Inainte de a merge mai departe si a ma expune unui torent de hate-mail de la proprietarii si clientii acestor cluburi, vreau sa spun ca altul e subiectul articolului - de fapt, distractia la romani nu a murit. E bine sanatoasa. Numai ca s-a mutat "mai acana" - adica la minoritatile conlocuitoare.
Sa exemplific - cand eram mica si citeam Nunta Zamfirei, ma straduiam sa-mi imaginez cum poate sa dureze un zaiafet trei zile si trei nopti. Si imi doream ca macar o data in viata sa fiu si eu martora la asa ceva. Ei bine, dorinta mi s-a implinit. Oarecum.
Saptamana trecuta, unul dintre vecinii mei a decedat. Si cu ocazia asta am aflat si eu ca la etajul unu salasluieste o familie de rromi. Care nu au pierdut timpul cu lamentari inutile, ci s-au pus imediat pe treaba. Instant, in holul blocului au aparut doua mese mari, rotunde, la care s-au asezat personaje despre care eu am presupus ca sunt patriarhii tribului - barbati impunatori, mai ales in regiunea mijlocului, si care, judecand dupa faptul ca falangele nu p
