Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recensământul, la final. VEZI cum poți evita amenda privind CNP-ul

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 31 octombrie 2011 ·

Astăzi, recenzorii care şi-au încheiat treaba vor reveni în locuinţele unde nu li s-a dat Codul Numeric Personal. Cine refuză să ofere această informaţie şi a doua oară va fi amendat.

Astăzi este ultima zi în care recenzorii mai merg pe teren, unii pentru completarea restului de chestionare, alţii doar pentru a solicita din nou CNP-ul. Cine nu îl dă nici de data aceasta, riscă amendă, după cum spune şeful Institutului Naţional de Statistică Vergil Voineagu.

De aceeaşi pedeapsă ar putea avea parte şi cei care nu şi-au dat CNP-ul prima dată, dar nu mai sunt găsiţi acasă când revine recenzorul.

INS nu a transmis încă, oficial, nicio informaţie care să lămurească dacă şi în ce mod vor fi amendaţi aceştia.

Au fost recenzate 89% din locuinţele estimate

Cele mai recente date oferite de INS arată că până în 29 octombrie au fost recenzate aproape 89% dintre locuinţele estimate a fi recenzate, şi 18 milioane de persoane. Procedura s-a încheiat în 283 de localităţi, din 28 de judeţe, reprezentând 8,88% din cele 3.180 de localităţi şi şase sectoare ale Municipiului Bucureşti.

Reguli speciale pentru locuitorii Capitalei

Un ritm mai lent de recenzare s-a înregistrat în Capitală, motiv pentru care INS a a decis, cu câteva zile în urmă, ca locuitorii Capitalei să se auto-recenzeze, dacă doresc şi dispun de mijloacele necesare. Şeful Direcţiei de Recensământ din INS, Ştefan Trică, precizează că metoda poate fi folosită exclusiv de locuitorii Capitalei.

Cei ce recurg la această formă de recenzare trebuie să anunţe primăria de sector de care aparţin.

Apoi, vor accesa pagina de internet www.recensamantromania.ro, iar la secţiunea "Instrumentar", din meniul principal, vor găsi formularele pe care trebuie să le scoată la imprimantă, să le citească cu atenţie şi să le completeze.

Pastă albastră sau neagră

Pentru ca d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

Ziua Constanta acum 9 ore
Crimă într-o localitate din Bihor, acolo unde o femeie de 58 de ani şi-a înjunghiat fiul, în vârstă de 34 de ani, apoi a sunat la 112 să spună că, de fapt, bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor. S-a întâmplat în localitatea Bozorel din Bihor, acolo un

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 9 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°