BILANŢ. La 20 de ani de la Revoluţie şi 10 ani de la înfiinţarea CNSAS, din cele 2,3 milioane de dosare preluate de la servicii, ştim doar 475 de informatori şi 922 de ofiţeri. Sursa: Reuters
Puse unul lângă altul, dosarele fostei Securităţi aflate în custodia CNSAS ar putea tapeta de trei ori drumul de la Bucureşti până la Fortul 13 din Jilava, una dintre închisorile-simbol ale comunismului. Numărul de 2,3 milioane de dosare, reprezentând 24 de kilometri liniari de arhivă, preluate de la fostele servicii secrete, pare impresionant, însă aceasta este singura „realizare” cu care se poate lăuda instituţia după 10 ani de la înfiinţare.
Numărul insignifiant de informatori şi ofiţeri deconspiraţi până acum induce ipoteza că instituţia a fost creată doar pentru a bifa un punct din amplul proiect de decomunizare, obligatoriu pentru toate statele ce au fost de această parte a Cortinei de Fier şi care au aspirat să intre în UE. Cine a apăsat însă pe frânele instituţiei? Cum se explică evidentele contraperformanţe? Mai are vreun rost existenţa CNSAS?
Măcelaru Legii „Ticu”
În ordine istorică, primii adversari ai deconspirării fostei Securităţi au fost o parte dintre parlamentarii din perioada guvernării CDR. Printre ei, Corneliu Turianu, pe atunci senator PNŢCD. Azi, el face parte din Colegiul CNSAS (care funcţionează de un an cu 10 membri) şi orice decizie de deconspirare este în proporţie de 10% decizia lui.
Între 1997, anul în care Ticu Dumitrescu a depus în parlament proiectul legii deconspirării, şi 1999, anul adoptării unui act legislativ cu acelaşi nume, dar în altă formă, senatorul Corneliu Turianu a avut nenumărate intervenţii prin care propunea restrângerea la maximum a ariei deconspirării, după cum o dovedesc stenogramele şedinţelor, publicate în Monitorul Oficial. De exemplu, preoţii, care astăzi nu mai
