Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Microelectronica, "perla industriei IT" din RSR

Publicat in Jurnalul, vineri 14 august 2009 ·

La Microelectronica râvneau toţi şefii de promoţie din toate facultăţile de Electronică din ţară. Atmosfera de elită, tineri foarte mulţi şi entuziaşti, tehnologie de ultimă oră care se bătea de la egal la egal cu piaţa inter­na­ţi­o­na­lă de profil, pază militarizată, dar şi plecări în străinătate cu duiumul.

"M-am angajat în 1983 ca electro­nist simplu la Microelectronica, «per­la coroanei industriei IT» din RSR, şi, ca să nu fiu modest, că nu-mi şade bi­ne, cred că cea mai mare din toată Eu­ro­pa", spune Adrian Furnică des­pre lo­cul său de muncă în perioada 1983-1991.

"Plecările în străinătate nu erau până în Bulgaria. Se pleca în RDG (cei mai fraieri) şi în Italia, Anglia sau Franţa, iar cei cu adevărat dotaţi au prins şi Japonia. E adevărat că oamenii noştri au convins cu multiplele lor calităţi Vestul şi chiar au făcut treabă bună pe unde s-au dus şi nu s-au mai întors. Şi parcă ar trebui să aduc amin­te aici de câţiva ingineri de-a dreptul geniali, care au făcut carieră de mi­lioane de dolari şi chiar în Sillicon Valley: Statovici, Voicu, Smă­răn­do­iu şi alţii. Plus un director care se implica di­rect până la cel mai de jos nivel, care avea grijă de oameni şi care pe deasupra mai era şi draguţ. Îl chea­mă Gheorghe Constantinescu. A înfiinţat după Revoluţie firma Roel, distri­buitor Ricoh multă vreme."

Potrivit lui Furnică, pentru cine a lucrat acolo pe vremea aceea timpu­rile n-au fost chiar rele. Se lucra în acord global şi se exporta la greu. "Nu era lună să nu luăm în plus la salariu 15-40%... şi erau bani nu glumă. Pai, eu eram la vremea aia muncitor electronist categoria 5 cu 2 şi erau luni când lu­am la salariu cu mult peste ce câş­ti­ga mama după 30 de ani de me­di­ci­nă... Acolo au apărut pentru prima oa­ră calculatoarele 286 şi ne strân­geam pe lângă ele să ne minunăm. Am vă­zut plottere (aparate de desen la scară ma

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 58 minute
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum o ora
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerţ şi războiul din Ucraina

Mediafax acum 15 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron speră să-l determine pe omologul său chinez Xi Jinping, aşteptat la Paris, să reducă dezechilibrele comerciale. De asemenea, Macron vrea ca Xi Jinping să îşi folosească influenţa pe care o are asupra Rusiei în le

SUA - Un vehicul s-a izbit de poarta Casei Albe, şoferul a murit pe loc

News.ro acum o ora
Un vehicul s-a izbit violent, sâmbătă, de poarta Casei Albe din Washington DC, a anunţat duminică poliţia locală. Bărbatul aflat la volan a fost găsit mort. La ora locală 22.46, sâmbătă seară, poliţia a primit un apel telefonic care anunţa un accide

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum o ora
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum 2 ore
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°