Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Montreal - Cosmarul a doi frati romani

Publicat in Jurnalul, luni 18 septembrie 2006 ·

Doi frati in varsta de 19 si, respectiv, 18 ani au fost raniti, saptamana trecuta, in atacul armat de la liceul Dawson din Montreal. Doi tineri si-au pierdut viata atunci si 20 au fost raniti, intre care trei romani. Unul dintre romani este in stare grava la spital, dar stabila.

Mihai Romano a povestit unui jurnalist de la publicatia canadiana La Presse despre experienta traita la 13 septembrie in timp ce se afla la colegiul Dawson din Montreal. Cand un tanar de 25 de ani, imbracat in negru, a intrat nestingherit in sala de mese a liceului si a deschis focul fara ca cineva sa reactioneze imediat, Mihai si fratele sau, Catalin, se aflau pe o banca in curtea liceului. Un glont i-a trecut lui Mihai prin picior. Isi aminteste drumul spre spital, in ambulanta, si taraitul telefonului mobil. Mama sa era ingrijorata. Mihai a ezitat sa raspunda pentru ca nu stia nimic de fratele sau, Catalin. Avea sa afle, odata ajuns la spitalul general din Montreal, ca fratele sau mai mic fusese internat in stare grava, fiind ranit in zona abdomenului.

ATACATI LA SCOALA. "Atacatorul a deschis mai intai focul in exterior", isi aminteste Mihai. "Mi-am strans picioarele la piept cand am auzit primele focuri de arma. (Atacatorul) s-a intors cu fata spre mine, apoi m-a ochit. Am alergat incercand sa ma ascund in spatele unui tufis, impreuna cu un alt tanar pe care l-am avut coleg la niste cursuri. Am ramas acolo un timp, apoi am fugit catre statia de metrou. La inceput am crezut ca n-am patit nimic. Nu simteam nici o durere. Apoi, am vazut ca aveam blugii plini de sange si nu imi mai simteam picioarele. Dupa ce am ajuns la metrou, mi s-a spus sa stau ascuns in spatele unui zid. Am ramas acolo pentru a astepta echipele de interventie. Agentul de la metrou a chemat o ambulanta, dar erau multe cazuri mai grave decat al meu, care trebuiau tratate inainte. Am ramas acolo, la metrou, intr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 31 minute
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

BREAKING Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați din aparatul de lucru al premierului Ciolacu cer salarii mai mari

G4Media acum 44 minute
Zeci de angajați din aparatul de lucru al Guvernului organizează la această oră un protest spontan în fața Palatului Victoria. Potrivit liderului sindical, Noni Iordache, a declarat pentru G4Media.ro că angajații cer salarii mai mari și declară că s

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum o ora
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 19 minute
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 4 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 3 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°