Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghimpu acuză PLDM că a cerut demiterea şefului SIS la comanda Moscovei

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 15 octombrie 2011 ·

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, crede că şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate, Gheorghe Mihai, a fost demis la comanda Moscovei, relatează Publika TV, informează NewsIn.

Liberalul declară pentru arena.md că, "ce s-a întâmplat în cadrul şedinţei Parlamentului de joi, înseamnă că Filat a făcut-o la comanda Moscovei, pentru că a apărut dosarul lui Eduard Baghirov". "Şi este straniu că jurnalistul rus va fi cercetat în stare de arest la domiciliu", spune Mihai Ghimpu.

Liderul PL susţine că a ajuns la un acord cu PLDM să-l lase în pace pe directorul SIS, cel puţin, până în luna noiembrie, când la Chişinău va avea loc o conferinţă internaţională cu participarea Serviciilor de Informaţii şi Securitate din sud-estul Europei.

Filat, însă, ar fi uitat de înţelegere şi la şedinţa Legislativului de joi, a cerut demiterea a trei funcţionari, pintre care directorul SIS.

Mai mult, Mihai Ghimpu spune că ţinta premierului Vlad Filat este Partidul Democrat şi s-a arătat sceptic în ceea ce priveşte viitorul AIE. "Noi trebuie să acţionăm toţi trei - PL, PD şi PLDM, nu doar Filat. Ţinţa premierului este să compromită PD-ul, dar şi democraţia Republicii Moldova", a conchis liberalul.

După ce, joi, în Parlament, propunerea premierului Vlad Filat de a-l demite pe şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate a fost votată de deputaţii comunişti şi liberal-democraţi, liderul PLDM spunea că se aşteaptă să fie atacat prin diverse metode. Şeful SIS, Gheorghe Mihai, fusese numit în fruntea SIS la propunerea Partidului Liberal, condus de Mihai Ghimpu, partener al liberal-democraţilor în Alianţa pentru Integrare Europeană.

În afară de demiterea şefului SIS, Vlad Filat a cerut joi în Parlament şi demiterea preşedintelui Consiliului Naţional al Pieţelor Financiare, Mihail Cibotaru, şi a procurorului general, Valeriu Zubco. Ultimi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine e Mohammad Mokhber, cel care va deveni preşedintele interimar al Iranului după moartea lui Ebrahim Raisi VIDEO

Ziare.com acum 33 minute
După moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, transmite Reuters. În calitate de pre

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum o ora
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum o ora
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum 23 minute
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

FOTO VIDEO Primele imagini de la locul prăbușirii elicopterului lui Ebrahim Raisi. Aeronava s-a izbit de un vârf de munte

HotNews acum o ora
Echipele de salvare au ajuns luni dimineață devreme la locul prăbușirii elicopterului care îl tranporta pe liderul iranian, numai pentru a descoperi că acesta și toți ceilalți pasageri sunt morți, scrie Reuters. Imagine surprinsă de o dronă turcă de

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 10 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 3 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Echipa lui Ladislau Boloni a evitat retrogradarea directă în Ligue 2 - Metz și Lorient, departajate la al cincilea criteriu

HotNews acum 43 minute
​Metz a avut parte de un final de sezon dezastruos (patru înfrângeri consecutive), dar echipa antrenată de Ladislau Boloni a evitat în mod incredibil retrogradarea directă în Ligue 2, la al cincilea criteriu de departajare. Ladislau BoloniFoto: Icon

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

17°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°