* München / Munich (SUA, 2005), de Steven Spielberg.
Într-o secvenţă din München, o fetiţă răspunde la telefon şi astfel activează o bombă. Bomba a fost pusă pentru tatăl ei - unul dintre teroriştii palestinieni responsabili de masacrarea a unsprezece atleţi israelieni în timpul Jocurilor Olimpice de la München, în 1972. Echipa Mossad-ului încearcă să oprească numărătoarea inversă. Suspansul e acut şi, din perspectiva unui cunoscător al filmelor lui Spielberg, poate părea încărcat de implicaţii referitoare la şansele de succes ale întregului proiect: cît de departe e dispus să meargă Spielberg? Cît e de pregătit să ne livreze o viziune serioasă, intransigentă, asupra violenţei politice? E atît de hotărît încît ar îndrăzni să arunce un copil în aer? Ar îndrăzni Spielberg să nu mai fie Spielberg, ci Hitchcock? Însuşi Hitchcock a regretat implacabilitatea cu care l-a urmărit pe copilul din Sabotaj pe ultimul său drum, cu un autobuz şi o bombă, iar Spielberg e privit de obicei ca un fel de antidot la Hitchcock: după cum observa odată criticul Anthony Lane, "şi el ne trece prin ciur şi prin dîrmon, dar vrea să dormim liniştiţi".
De data asta nu vrea. München, care ne prezintă riposta Mossad-ului la atentat, e făcut cu intenţia de a nu lăsa nici o cauză nechestionată şi nici o vinovăţie nezgîndărită. La fiecare execuţie (sau crimă) dusă la îndeplinire de cei cinci agenţi Mossad care cutreieră Europa, Spielberg şi scenariştii săi fac totul ca să ne complice reacţiile. Pentru început, nu e deloc sigur că toţi palestinienii trecuţi pe lista neagră sînt terorişti şi, în scurtul timp pe care-l au la dispoziţie pentru a le creiona portretele, scenariştii îi delimitează scrupulos, prin linii hotărîte, de prototipul teroristului hollywoodian. Trebuie spus că există ceva panicat şi programatic în strategiile astea de umanizare contra cronometru şi, cînd a venit ş
