Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesoară de limba engleză din Tismana înjurată de un elev

Publicat in Adevarul, marți 12 februarie 2013 ·

Doi liceeni de la Colegiul Tehnic Tismana au fost exmatriculaţi. Unul dintre ei a înjurat-o pe profesoara de limba engleză, iar celălalt a pulverizat spray lacrimogen în clasă.

Incidentul a avut loc vineri, la Liceul Industrial Tismana, în timpul orei de engleză. Elevul de clasa a XII-a asculta muzică în căşti, iar profesoara nu i-a permis acest lucru. Tânărul nu a a acceptat interdicţia şi aşa a îneput să-i adreseze injurii profesoarei. „L-am observat cu era cu căştile în urechi şi i-am spus să scrie şi a început să mă înjure. Nu pot să reproduc ce mi-a spus. Am aplanat cât de cât situaţia şi am vrut să îmi continui ora“, spune Crenguţa Ciobanu, profesorul agresat. Un alt licean a pulverizat cu spray iritant în clasă. „Cu cinci minute de a se suna de pauză, am observat-o pe colega de bancă a celui care mă înjurase că fuge din bancă şi se acoperă cu mâna la faţă, iar ceilalţi copii s-au îndreptat către ieşire. Nu mi-am dat seama iniţial ce s-a întâmplat şi elevii mi-au spus că a dat cu spray iritant. Au început şi mie să-mi lăcrimeze ochii. M-am dus la doamna directoare şi i-am raportat cele întâmplate. De 20 de ani de când activez în învăţământ nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva“, povestit Crenguţa Ciobanu, profesorul agresat.

Unul dintre colegii de clasă a spus că toţi elevii au început să lăcrimeze: „Eu eram la tablă şi scriam. Nu am văzut cine a dat cu spray. Doar i-am văzut pe colegi că îşi puneau mâna la nas. Mă usturau ochii“.

Elevii au fost amendaţi de poliţie

Profesorii au cerut ajutorul poliţiştilor. Oamenii legii i-a amendat pe cei doi doi elevi scandalagii cu câte o mie de lei pentru tulburarea liniştii publice. Cazul a fost imediat analizat de Consiliul Profesoral, mai ales că elevul avea deja media 6 la purtare pe semestrul trecut, din cauza altor probleme pe care le-a creat. Profesorii au decis să-l exmatriculeze atâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 31 minute
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 3 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

21°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°