Rămas în oraşul de la mare, bunicului îi dau lacrimile ori de câte ori vorbeşte despre nepoata sa, pe care presa spaniolă a numit-o a doua Nadia Comăneci. „Vă este dor de Roxana?“, l-am întrebat pe Virgil Nedelcu, bunicul gimnastei de doar 12 ani care înregistrează succes după succes, departe de casă. „Ohohoooo! Foarte mult!“, a răspuns acesta şi, cât a durat discuţia, lacrimile i-au şiroit pe obraji. El a fost cel care a dus-o de mânuţă pe Roxana la Clubul sportiv de la Flămânda încă de când avea doar 4 ani. „Era foarte energică. Sărea peste tot prin casă, de pe fotolii, făcea năzbâtii şi am dus-o să-şi consume energia“, îşi aminteşte bunicul. Primul antrenor al copilei a fost Ciprian Creţu care a remarcat talentul micuţei la gimnastică: „Îmi spunea că Roxana se bagă să facă exerciţii complicate fără să se teamă şi prindea totul foarte repede“.
Drumul spre un alt viitor
În urmă cu mai mulţi ani, părinţii Roxanei au părăsit ţara ca mulţi dintre românii care au încercat să îşi facă un rost muncind din greu în străinătate. În Madrid, Marian şi-a găsit de lucru în construcţii, iar Carmen în comerţ. La sfârşitul lui 2003 au luat-o şi pe Roxana, care se afla până atunci în grija bunicilor. Fetiţa a fost înscrisă la clubul Pozuelo, unde i-a dat gata pe antrenori cu talentul său, iar concursurile au fost încununate de succes şi medalii primite pentru evoluţiile perfecte şi cu elemente dificile.
Mai are un frate mai mare, care a luat calea televiziunii. Vara este cea mai aglomerată perioadă când Roxana merge la concursuri şi unde le învinge, fără drept de replică, pe gimnastele din alte ţări. Când dorul este tot mai greu de suportat, bunicul are un mijloc de a-l mai alina un pic, iar mai greu de suportat este că nu ştia dacă anul acesta îi va putea vedea pe cei aflaţi la mare depărtare. Are un reportaj înregistrat şi difuzat de Te