Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgonea: Dacă nu modificăm Statutul parlamentarilor, bugetul Camerei ajunge până în mai-iunie

Publicat in Romania Libera, joi 7 februarie 2013 ·

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că, dacă nu va fi modificat Statutul parlamentarilor, bugetul Camerei ajunge până în lunile mai-iunie, relatează Mediafax.

Zgonea a făcut aceste precizări după ce plenul Parlamentului a decis amânarea modificării Statutului deputaţilor şi senatorilor, la protestele reprezentanţilor PNL.

"Din punctul de vedere al cheltuielilor, mergem pe legislaţia în vigoare, pe fostul Statut, asta înseamnă că noi suntem obligaţi să asigurăm peste o sută şi ceva de maşini parlamentarilor care au intrat suplimentar în Parlament, că în continuare trebuie să le acordăm resurse financiare pentru a se caza la hotel", a spus Zgonea.

El a adăugat că, în continuare, Parlamentul va avea proceduri ambigue în Statut şi în cele două regulamente, care pot fi criticate de Comisia Europeană în materie de incompatibilităţi, conflict de interese şi a ridicării imunităţii.

Citeşte şi BLOCAJ pe Statutul deputaţilor şi senatorilor la Parlament. Actul, retrimis la Comisia de specialitate

Zgonea a spus că până săptămâna viitoare va avea loc o dezbatere în interiorul USL pe această temă, pentru a se înţelege necesitatea acestor modificări.

Valeriu Zgonea a mai arătat că bugetul Camerei a rămas de 198 milioane de lei şi că, dacă Statutul nu va fi modificat, în lunile mai-iunie, nu vor fi bani pentru plata indemnizaţiilor şi sumelor forfetare ale parlamentarilor.

"Este acest buget de 198 milioane de lei pe care ne-am angajat să-l păstrăm. Dacă Statutul nu se modifică, undeva în luna mai-iunie nu vom avea capacitatea de a plăti indemnizaţiile şi sumele forfetare pentru parlamentari", a adăugat Zgonea.

Parlamentul a decis, joi, să retrimită pentru o săptămână la Comisia de statut raportul privind Statutul deputaţilor şi senatorilor care admitea obiecţiile preşedintelui Traian Băsescu, după ce PNL a c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 8 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 8 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 6 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 11 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°