Un review la 'The Anti-Intellectual Presidency: The Decline of Presidential Rhetoric from George Washington to George W. Bush', publicat de 'First Things', cuprinde cateva constatari interesante cu privire la discursurile presedintilor SUA, scrie Iulian Comanescu, pe blogul lui.

Ervin T. Lim, autorul volumului, spune, printre altele, urmatoarele:

lungimea propozitiilor a scazut, la fel ca si nivelul lexicului folositrutina 'fraza cheie, punchy, care cauta aplauze' a aparut in administratia Nixonlogosul (argumentatia logica), unul din cei trei constituenti ai retoricii, dupa Artistotel, alaturi de pathos (emotie) si ethos (credibilitate), a fost eclipsat in discursurile prezidentiale. Bush 'W' accentua pathos-ul, care se obtine, nebanal, si prin platitudini in retorica politicaun sincron TV (declaratie) masura in medie 42 de secunde pe vremea lui Nixon si a scazut catre 8 secunde in 2000 (pe televiziunile americane)pasajele explicative din discursurile lui Woodrow Wilson si Franklin Delano Roosevelt nu se mai regasesc in speech-urile de azioratoria lasa loc stilului/strategiei conversational(e), la Bill Clinton de pilda.

Desigur ca modul cum vorbesc presedintii SUA spune ceva si despre felul cum se intampla/spun lucrurile in politica romaneasca. Totusi, nu trebuie sa ne grabim sa constatam similitudinea perfecta, fiindca diferentele sunt poate mai importante decat directia in care merge lumea:

traditia marelui discurs politic romanesc a cam fost intrerupta pe vremea lui Duca si a lui Iorgaliderii politici de azi sunt mai curand ceausisti, vrand-nevrand, atunci cand cultiva expunerile caracterizate prin platitudine exhaustiva, pe baza unor aproximatii programatice. Predomina, cum spuneam si altadata, discursul 'institutional', pe puncte, care tinde sa epuizeze 'administrativ' o anumita problemase adauga strategii polemice in acelasi timp