Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta cere SCUZE pentru UMILINŢELE de la reevaluarea persoanelor cu handicap

Publicat in Romania Libera, miercuri 15 mai 2013 ·

Premierul Victor Ponta şi-a cerut scuze, în numele Guvernului, pentru cozile umilinţei de la reevevaluarea persoanelor cu handicap de la Ploieşti. Primul ministru a cerut să se ia măsuri urgent, prin concediere sau reorganizarea sistemului, potrivit Realitatea.net.

Declaraţiile sale vin după ce sute de persoane cu handicap din Prahova au fost obligate să stea la cozi pentru a le fi revăzute dosarele. Mulţi dintre ei au venit şi au stat pe holurile Direcţiei de Asistenţă Socială încă din timpul nopţii. La Direcţia de Asistenţă Socială din judeţ nu există nici măcar o rampă pentru a-i ajuta pe oamenii cu dizabilităţi să intre în clădire, aşa că mulţi dintre ei au avut nevoie de ajutor pentru a urca scările.

1.000 de persoane cu dizabilităţi din Prahova trebuie să meargă anual la o reevaluare, chiar dacă suferă de dizabilităţi permanente şi nu au nici o şansă să se însănătoşească. De luni până joi, timp de patru ore, la Comisia de handicap din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, sunt programaţi câte 100 de oameni.

"Am venit de dimineaţă, de la ora 6.00, dar s-au băgat în faţă persoane din afară, nu erau, degeaba ne dau bon", a spus unul dintre pacienţi. Pe holurile instituţiei există băncuţe, dar acestea sunt insuficiente.

"Am venit acum trei săptămâni să depun dosarul, dar a fost babilonie. Lume în cârje, fără picioare, fără mâini, oameni bolnavi. Data trecută s-a stat de la 5 fără 10 până la 10 jumate când a intrat", a spus una dintre persoane.

Reprezentanţii instituţiei spun că situaţia ar putea fi evitată dacă oamenii ar veni la program. "Numărul este foarte-foarte mare. Am avut persoane care au venit şi de la 2 noaptea. Programul începe de la 8 jumate. Rugămintea mea e ca oamenii să vină la o oră rezonabilă, astfel încât să nu mai stea atât de multe ore la reevaluare", a spus Carmen Constantin, purtător de cuvânt DGASPC Prahova. @N_

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 5 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 3 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°