•Doar aparatele din sectia de reanimare o mai tin in viata pe Ancuta •Fetita a locuit in aceeasi casa cu un bolnav de TBC •Mama, de 21 de ani, nu a dat importanta suferintelor copilului •Cele doua surori ale Ancutei risca sa aiba aceeasi soarta •Familia se hraneste din pomana satenilor
Fetita din satul Bals, Ancuta Filip (4 ani), care a fost adusa in stop cardiorespirator, infectie pulmonara, stare septica la Spitalul de copii, continua sa se afle intr-o stare critica. In cursul zilei de ieri, Ancuta se afla in stare de coma, cu ventilatie mecanica si facuse deja al doilea stop cardiorespirator. "Copilul este intr-o stare generala extrem de grava. Practic, doar aparatele o mai tin in viata. Nu pot sa-mi dau seama cum a putut acea mama sa tina copilul acasa intr-o stare asa de grava, fara sa mearga cu el la un medic. Sansele de supravietuire sunt extrem de reduse", ne-a declarat dr. Constantin Pandeli, directorul Spitalului de copii "Sf. Maria".
In ultimele saptamani, parca mai mult ca niciodata, Spitalul "Sf. Maria" s-a confruntat cu o avalansa de copii batuti de catre parinti. De curand, un alt fenomen pare sa ia amploare. Este vorba despre copiii care ajung la spital in stare grava, deoarece parintii ignora simptomele unor boli care-i macina.
Familia micutei Ancuta locuieste in satul Bals, comuna Tg. Frumos. Intr-o casuta cu doua camere, incalzita cu niste nuiele, isi duc viata opt suflete. Doua ferestre mici, inghesuite, acoperite cu celofan, lasa destul loc vantului sa patrunda in incaperi. Deoarece hornul este acoperit, pentru ca nu a avut cine sa-l desfunde, fumul din soba se strecoara printre crapaturile acesteia in casa. Mama, Ionela Balmus, traieste in concubinaj cu Vasile Filip de la varsta de 14 ani. Abia dupa sapte ani cei doi au mers la un preot pentru a se casatori. Ionela are trei fete. Cea mai mare, Ancuta, se afla int