Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Muncii va menţine nivelul alocaţiilor pentru copii

Publicat in Romania Libera, luni 17 mai 2010 ·

Mămicile care au protestat, luni, împreună cu bebeluşii lor, în faţa Ministerul Muncii, faţă de eventuala reducere a cuantumului prestaţiilor sociale pentru părinţi, au primit asigurări din partea reprezentanţilor ministerului că alocaţiile de stat pentru copii nu vor fi modificate. "Ni s-a spus că nu se vor atinge de plafonul minim de 600 lei la indemnizaţia de creştere a copilului şi că sunt discuţii pe această temă. De asemenea, au spus că nu se vor atinge de alocaţiile de stat pentru copii până în doi ani şi peste doi ani, respectiv, cele de 200 lei şi 42 de lei" - a declarat Raluca Ghinea, coorganizator al acţiunii de protest.

Alocaţia de stat pentru copilul cu handicap este de 200 lei până la vârsta de trei ani şi de 84 lei - până la 18 ani. Ghinea a adăugat că, la discuţia avută cu secretarul de stat Nicolae Ivăşchescu, mămicile au cerut să nu fie diminuată indemnizaţia pentru creşterea copilului şi nici alocaţia pentru nou-născut, cele pentru copii până în doi ani şi peste doi ani, şi să nu fie eliminat trusoul pentru nou-născut.

Principala revendicare s-a referit la menţinerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului la nivelul actual, de 85 la sută din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni. Potrivit Ralucăi Ghinea, reprezentanţii ministerului au arătat că sunt în lucru diverse variante, cu diverse procente, în vederea diminuării cuantumului prestaţiilor sociale. "Le-am spus că noi nu suntem de acord cu acest lucru şi am insistat ca în variantele de lucru să se introducă şi varianta noastră, cea de a se renunţa complet la toate aceste reduceri", a adăugat Raluca Ghinea, citată de Agerpres.

Luni, în faţa Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), câteva zeci de mămici, însoţite de bebeluşi şi membri ai familiilor, au protestat solicitând menţinerea actualului nivel al alocaţiile de stat şi al indemnizaţiei pentr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum o ora
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 46 minute
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 10 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 5 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 7 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°