Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANM: Vreme mai caldă decât în mod normal

Publicat in Puterea, duminică 22 decembrie 2013 ·

Luni, la deal şi la munte, vremea va fi mai caldă decât în mod normal în această perioadă a anului, iar cerul variabil. În zonele joase de relief, va fi nebulozitate joasă local persistentă şi, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă, care trecător poate fi însoţită de burniţă sau fulguială.

În cursul zilei, în nord-vestul ţării, izolat, vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie şi vor fi condiţii de polei în primele ore ale intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între -2...0 grade în zonele cu nori sau ceaţă persistentă şi 11...12 grade în Subcarpaţii Sudici, iar cele minime se vor situa între -8 şi 2 grade, uşor mai coborâte în depresiuni, spre -10 grade, transmite Mediafax.

LaBucureşti cerul va avea înnorări şi, mai ales dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar cea minimă va fi de -4...-2 grade.

Marţi vremea se va menţine caldă pentru această dată, la deal şi la munte, unde cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, noaptea. În zonele joase de relief vor fi nori joşi şi local ceaţă, mai ales la începutul zilei şi noaptea, iar izolat se vor semnala burniţe, ploi slabe şi posibil fulguială. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -12...-10 grade în depresiuni şi 4...5 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest.

Luni, la deal şi la munte, vremea va fi mai caldă decât în mod normal în această perioadă a anului, iar cerul variabil. În zonele joase de relief, va fi nebulozitate joasă local persistentă şi, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă, care trecător poate fi însoţită de burniţă sau fulgui

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 49 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 11 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°