Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei patru tineri anchetaţi în uciderea unui poliţist, eliberaţi

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 1 noiembrie 2009 ·

O crimă oribilă a îndoliat o tânără familie din Timişoara: Tiberiu Sârbu, 38 de ani, a murit, vineri noaptea, după ce a fost împuşcat în piept pe o stradă din oraşul Sânnicolau Mare. Sursa: Adrian Pîclișan

A fost găsit plin de sânge, nu avea pistolul din dotare asupra sa şi a mai apucat să spună unui martor că a fost bătut şi împuşcat, după care a căzut în agonie. Agentul Tiberiu Sârbu a fost împuşcat cu propriul pistol, în timp ce încerca să împiedice furtul unui automobil. Poliţia a stabilit un cerc de cinci suspecţi. Aseară au fost anchetate patru persoane, dar au fost eliberate, în timpul nopţii, din lipsă de probe.

Anchetatorii au reuşit să reţină patru bărbaţi suspectaţi că au participat la uciderea poliţistului. Surse din cadrul anchetatorilor susţin că cel puţin doi dintre ei sunt recidivişti şi fac parte dintr-o grupare infracţională care se ocupă cu furtul din maşini. Al cincilea suspect a fost reţinut aseară, la graniţa cu Ungaria.

Patru dintre tinerii audiaţi au fost eliberaţi. Tinerii au fost interogaţi până la ora 01.00, după care au fost puşi în libertatea, declară purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Mihaela Pop, pentru că "nu au existat probe care să indice că aceştia au participat la uciderea poliţistului". Unul dintre ei are 16 ani, doi au împlinit 17 ani, iar cel de-al patrulea are 19 ani.

„Cei patru aduşi aseară (sâmbătă seara - n.r.) la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş au fost audiaţi în calitate de martori şi nu au primit ordonanţe de reţinere. Pentru cel de-al cincilea s-a dat mandat de arestare în lipsă şi mandat european de arestare. Acestea sunt procedurile pentru aducerea lui în România", a spus Pop.

Principalul suspect, în Ungaria

Poliţia îl consideră suspect pricipal pe Gheorghe Breazu, pe numele căruia s-a emis un mandat de are

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°