Atacul asupra sediului Ministerului Apararii Nationale a fost purtat si de teroristi imbracati in uniforme militare. Marturiile existente in acest sens arata clar ca actiunea a fost concertata si organizata pe cel putin doua niveluri: pe de o parte lunetistii, singurii care ii puteau impusca pe timp de noapte, direct in cap, pe soldatii care pazeau ministerul; de cealalta parte atacul-diversiune, cel care a creat impresia unui asalt masiv al ministerului, atac purtat de... militari. Mai mult, marturiile aflate in posesia noastra fac referire la teroristi care ar fi fost impuscati mortal ori capturati. Absenta urmarilor in aceste cazuri ar sustine mai degraba teoria diversiunii decat pe cea a terorismului. Dar, cand efectul este uciderea a zeci ori sute de victime, care mai este linia de demarcatie dintre terorism si diversiune? Unele din intrebarile puse cel mai des dupa caderea lui Ceausescu - "Unde sunt teroristii?" si mai ales "Cine sunt acestia?" - s-au transformat, incet, dar sigur, in mult mai comodul pentru autoritatile vremii "Cine a tras in noi dupa 22?". Afirmatia initiala facuta de Brucan in presa in ianuarie 1990, ca teroristii ar fi fost oamenii Securitatii (Iulian Vlad era pe atunci arestat), a fost nuantata si completata sapte luni mai tarziu Ð teroristii erau unitatile militare ale Securitatii conduse de Nicolae Andruta Ceausescu, colonelul Gheorghe Ardeleanu si generalul Neagoe, la care se adaugau cateva zeci de teroristi "de import" de etnie araba. Contra - declaratia lui Ion Iliescu, "Nu m-as incumeta sa fac afirmatii cu atata siguranta despre lucruri care mai necesita numeroase clarificari" - a devenit apoi linia definitorie in problematica terorismului din decembrie, in special daca tinem cont ca la acea data Iliescu era deja presedinte ales al Romaniei. Ulterior, acelasi Ion Iliescu a incercat sa ne consoleze in problema teroristilor, teza