Imi plac desenele animate. Imi plac surprizele cu fotbalisti. Imi place guma de mestecat in forma de biluta. Nu­mi plac porcusorii din cerneala care­mi minjesc caietul atunci cind gresesc. Nu­mi place sa scriu dupa dictare. N­am chef sa­ti spun la ce cinematograf se joaca filmul pe care ai chef sa­l vezi. As putea sa ma opresc. Si tu ai putea. Dar nu ma opresc. Nici tu. Dramaturgia argentinianului Rodrigo Garcia e hipernarativa si cinematografica. Textele lui sint calupuri de reflectii, blocuri de idei socio­reactive, scrise intr­o formula care repune in discutie notiunea de personaj, de dialog, de continut dramatic intr­un tip de teatru postliterar. In prefata volumului Et balancez mes cendres sur Mickey (text care, la inceput, se numea Et balancez mes cendres sur Eurodisney si pe care dramaturgul a fost nevoit sa­l schimbe la presiunile facute de Euro Disney, accentuind insa incidentul „intimidant" in toate comunicatele de presa), Rodrigo Garcia vorbeste despre text ca despre „o particula indispensabila a momentelor teatrale, a realitatii scenice. Textele mele publicate sint pentru cei care au vazut deja spectacolele, altfel ele nu sint decit maculatura". Garcia concepe scenarii de spectacol lucrate si prelucrate in functie de lucrul efectiv cu actorii, gindite ca niste trambuline pentru vectorul scenic. Scenarii care pornesc de la o idee, de la o constatare proxima - de cele mai multe ori ecarisajul societatii de consum - pe care o integreaza intr­un sistem de gindire violent poetic si politic. Textele sint interogatii socio­urbane, fise clinice ale malaxorului hipermarketurilor. Monologurile ideologice, naratiunile eseistice au in centru un protest, o atitudine transanta, care nu ramin niciodata doar pe jumatate asumate. Garcia sfideaza rotisorul consumist pina la capat si cultiva un tip de dramaturgie care devine analiza socio­politica. Montaj cinematic al reali