Au trecut patru ani de la acea sesiune, unică în istoria Parlamentelor României, din 18 decembrie 2006, moment deopotrivă sublim şi penibil, înălţător şi degradant.

Sublim, pentru că, pe baza Raportului Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, întrun gest fără precedent în lumea post-comunistă, preşedintele Traian Băsescu a condamnat regimul comunist, pe întreg parcursul existenţei sale, drept ilegitim şi criminal. Penibil, pentru că de la Ion Iliescu la C.V. Tudor, de la "Antenele" lui Dan Voiculescu la "Ziua" lui Roşca Stănescu, de la câte un politolog ori istoric ofuscat la fostul poet de curte al dictaturii, Adrian Păunescu, întreaga artilerie grea a imprecaţiilor şi istericalelor patriotard- comuniste s-a mobilizat spre a boicota această condamnare.

Am discutat mult în aceste ultime luni despre comunism şi despre Raportul Final cu profesorul Virgil Nemoianu. Ţin să-i mulţumesc aici pentru excelentele observaţii pe care mi le-a propus. Ele reprezintă remarcabile piste pe care merită să le urmăm în viitor (între altele, la capitolul minorităţi naţionale sub comunism, ar trebui scris despre armeni şi greci; lărgirea tematicii emigraţiei intelectuale româneşti; şedinţele sinistre din 1958 organizate la Sala Dinamo; scrisoarea lui Nicolae Balotă şi a fraţilor Boilă către Vatican).

Raportul Final a fost recenzat extrem de favorabil de profesorul Charles King (Georgetown University) în "Slavic Review", respectatul trimestrial academic american, a fost prezentat la Institut d’Etudes Politiques din Paris, la Fundaţia San Egidio de la Vatican, la Institutul Harriman de la Universitatea Columbia din New York, la ICR Londra (comentator fiind John Gledhill de la London School of Economics), la Indiana University, la Florida Atlantic University, la propria mea universitate (University of Maryland), la W