"Minerii" se află pe locul 24 în topul echipelor din ultimul deceniu, după ce nici măcar nu intraseră în cel din 2001
Şahtior este echipa cu cel mai mare salt din lume în ultimii 10 ani. Aşa reiese din clasamentul IFFHS (Federaţia Internaţională pentru Istoria şi Statistica Fotbalului) efectuat pe perioada 2000-2010. În acesta, ucrainenii ocupă locul 24, cu 1.627,5 puncte, după ce anterior nici nu erau incluşi în topul dintre 1990-2000, deşi în calcul sînt luate peste 1.000 de formaţii!
Urcuşul nu-i întîmplător şi este legat strict de Mircea Lucescu, lucru remarcat şi de responsabilii IFFHS: "Şahtior a fost catapultată sub conducerea experimentatului tehnician român". De cînd el i-a preluat pe "mineri", în 2004, trupa din Doneţk domină fotbalul ucrainean şi a devenit treptat una dintre forţele Europei. Remarcabil, în 2009 a cucerit Cupa UEFA, iar acum a pătruns în premieră în "optimile" Ligii, fază în care tocmai a învins-o pe AS Roma, 3-2 pe "Olimpico".
Cea mai bună din lume în ultimul deceniu a ieşit FC Barcelona, cu 2.550 de puncte. O urmează Manchester United (2.523p), prima în precedentul top, şi Liverpool (2.414p).
76 e locul ocupat de Steaua în topul echipelor din ultimul deceniu. Dinamo e pe 99, Rapid - pe 124, CFR - pe 337, FC Timişoara - pe 375, Bistriţa - pe 549
STRANIERI. Şi Lobonţ e anti-Ranieri?
Atmosfera din vestiarul Romei a "explodat" după eşecul cu Şahtior (2-3) din "optimile" Ligii. Mulţi jucători au trecut în tabăra adversarilor antrenorului, între care şi Lobonţ. "Alături de Borriello, portarul român trebuie citat printre cei nou intraţi în partidul anti-Ranieri. Fostul secund al lui Julio Sergio a ajuns (aparent fără motive, după părerea lui) în umbra lui Doni. Asta după ce, în decembrie, Lobonţ refuzase transferul la Galatasaray, convins că poate juca un rol important la Ro