Pe vremuri, pentru că voia să dea afară din lot cei mai importanţi jucători, Piţurcă plătea cu postul. În numai 12 ani, cîţi au trecut de atunci, echipa naţională a devenit locul unde imnul se cîntă în pauza dintre două şpriţuri. Cea mai bună dovadă este că, în frunte cu Mircea Sandu, aproape o ţară întreagă îl laudă pe Piţurcă pentru că renunţă la cel mai bun fotbalist în tricolor şi la ajutorul său de nădejde în materie de stricăciuni. Mutu şi Tamaş, căpitanul şi vicecăpitanul, nu sunt în niciun caz Hagi şi Popescu. Poate nici Piţurcă din 2011 nu mai este Piţurcă din 1999. Sau poate e mai bun, ca vinul din paharul lui Tamaş.
Discuţia noastră nu este însă despre Mutu şi Tamaş, ci despre Marica. Naţionala rămîne acum cu un căpitan care şi-a dorit banderola mai mult decît orice pe lume. Atît de mult încît, înainte de meciul cu Bosnia din Giuleşti, s-a făcut singur căpitan şi a vorbit din calitatea fictivă pe care Răzvan Lucescu nu avea să i-o confirme. De ce vrea Marica să fie căpitan? Motivele, orgoliul, capriciul sunt ştiute numai de jucătorul care a rămas o eternă speranţă şi la 25 de ani. Ce a făcut Marica în viaţă pentru a fi căpitanul României? Aici pot răspunde mai mulţi. Cariera sinuoasă, cu o curbă descendentă pronunţată în ultimii ani, a fost marcată de cîteva goluri importante la naţională, dar şi de momente tensionate, cum ar fi certurile cu Piţurcă de la Euro 2008 şi cu Răzvan Lucescu de la Paris.
Marica a impresionat atunci cînd s-a urcat în avionul de Brazilia şi Paraguay din care alţii, cu Mutu şi Tamaş în frunte, nu ştiau cum să coboare mai repede. În acelaşi avion se mai aflau, în afară de jucători şi de staff, şi trei băieţi veseli, un român stabilit prin Ibiza şi doi bucureşteni care răspundeau la apelativul de “prietenii lui Marica”. Pentru ei, Ciprian a făcut o gramadă de sacrificii. L-a convins pe Zicu să spună că vor să stea sing