Bolile alergice devin de la an la an mai frecvente, în prezent estimându-se că aproximativ 20% din populaţia mondială şi 25% din populaţia europeană suferă de alergii, persoanele afectate fiind de orice vârstă dar cu precădere copii, adolescenţi şi adulţi tineri. Este o boală 'modernă', considerată boala secolului 21. Se estimează că în acest ritm, în viitor, unul din doi oameni vor avea o afecţiune alergică, relatează Agerpres.
Ce este alergia?
Din cauze necunoscute până în prezent, sistemul imunitar produce în cantitate crescută nişte anticorpi (Imunoglobuline E) faţă de anumite substanţe numite alergeni, substanţe tolerate însă de majoritatea persoanelor. Este vorba despre un răspuns imunitar îndreptat într-o direcţie greşită. Există şi alte mecanisme de producere a reacţiilor alergice, dar cel mai frecvent întâlnit este acesta prin IgE.
Există un risc crescut dat de predipoziţia genetică, unde riscul estimat al copilul să fie alergic depăşeşte 50% şi devine şi mai mare dacă ambii parinţi sunt alergici.
Bolile alergice se pot manifesta la nivelul pielii şi mucoaselor (urticarie, angiodem cu sau fără localizare de gravitate), la nivel digestiv (alergii alimentare, diaree, meteorism abdominal), la nivelul ochilor (conjuctivită alergică), la nivelul căilor respiratorii (rinită, astm bronşic alergic) sau chiar la nivelul întregului organism (reacţii sistemice - soc anafilactic).
Tipuri de alergii şi simptome
Alergiile respiratorii sunt cele mai cunoscute alergii numite rinite, rinosinuzite, astm bronşic alergic.
Principalele cauze ale pacienţilor cu alergie respiratorie sunt:
-în cazul rinitei alergice: strănut, mâncărime de nas (prurit nazal), nas care curge apos (rinoree apoasă), nas înfundat (obstrucţie nazală bilaterală, alternantă);
-în cazul astmului alergic: mâncărime în cerul gurii (prurit palatinal) şi în ur