Pandurii Târgu Jiu – SC Vaslui 0-1
Stadion „Municipal“ (Severin), spectatori: 1.000.
A marcat: Cânu ‘76.
Pandurii: Lazar - Matei, Viera, Chiricheş (‘67, Nistor), Grecu - Voiculeţ, Pintilii (‘78, I. Rada), Vranjes - Băcilă (‘67, Brata), Lemnaru, Stromajer.
Antrenor: Petre Grigoraş.
Vaslui: Cerniauskas - Milanov, Papp, Cânu, Bălace - Milisavljevic (‘42, Campano), Pavolivc, R. Costin, Sânmărtean - Wesley (‘69, Yero Bello), Adailton (‘86, Pouga).
Antrenor: Viorel Hizo.
Cartonaş galben: R. Costin.
Cartonaş roşu: Voiculeţ ‘91.
Au arbitrat: C. Balaj - Z. Szekely, O. Şovre.
Cu gândul la vacanţă, Pandurii a pierdut acasă, scor 0-1, cu SC Vaslui şi a încheiat sezonul 2010-2011 pe locul 13
Jocul a părut o corvoadă chiar şi pentru moldoveni, care mai sperau să prindă locul doi, ce asigură prezenţa în turul trei preliminar al Liga Campionilor. Gorjenii nu au cedat însă uşor şi i-au dat frisoane lui Adrian Porumboiu, pentru prima dată oaspetele oltenilor. Băcilă, servit excelent de Pintilii, a şutat în Cerniauskas de la câţiva metri (‘15), la fel şi Lemnaru, care nu a reuşit să-l învingă pe goalkeeperul moldovean în situaţie de unu la unu (‘62). Nici Brata nu a avut noroc, bomba expediată de la 35 de metri oprindu-se în transversală (‘69). Şi cum fotbalul e uneori nedrept, echipa lui Hizo a marcat dintr-o fază fixă, după ce mai sperase la gol doar prin câteva şuturi de la distanţă. Adailton a centrat din corner şi Cânu a înscris cu capul din şase metri (0-1, ‘76), însă victoria nu foloseşte prea mult trupei lui Viorel Hizo, care a rămas pe locul trei şi merge în Europa League. Din păcate, Claudiu Voiculeţ a primit cartonaşul roşu în prelungiri, după ce i-a spart pometele lui Raul Costin şi va fi suspendat în debutul sezonului următor. „Nu cred că a fost intenţie. E clar că l-a lovit, dar a fost o lovire involuntară. Se m