Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga şi PNL

Publicat in Gandul, miercuri 28 martie 2012 ·

Este ora 10 dimineaţa. Îmi sună telefonul, iar la celălalt capăt al firului se află ministrul Vasile Blaga.

“Bună ziua, ministrul Vasile Blaga la telefon”. “Bună ziua domnule ministru”, îi răspund. “Aţi scris un articol referitor la o propunere făcută de mine în Coaliţia de guvernare privind desfiinţarea ministerului Turismului (n.a. – portofoliu ocupat în 2009 de Elena Udrea). Cine v-a dat această informaţie, cei din PDL sau cei din PSD?”, se arată foarte curios ministrul.

Îi răspund că nu îi pot da această informaţie. Insistă. Renunţă în cele din urmă şi încheiem convorbirea în mod politicos. Nu stă în stilul său să sune jurnaliştii pentru a obţine asemenea informaţii.

Mica istorioară îşi are tâlcul ei. Alergia lui Vasile Blaga faţă de numele Elena Udrea nu a dispărut între timp, ci s-a amplificat. De ieri, după “cutremurul Frunzăverde” în PDL s-a declanşat lupta pentru supravieţuire. Panica declanşată poate lucra în favoarea lui Blaga. Întrebarea zilei printre pedeliştii este “şi noi ce facem după alegeri?”. Sunt bani, interese, cariere politice care vor să ştie ce viitor li se rezervă.

Sunt două soluţii: fie stau şi aşteaptă ca Traian Băsescu să fie iar o “pleaşcă” pentru ei, fie se strâng în jurul unui nou lider care le poate asigura supravieţuirea şi în cazul pierderii alegerilor parlamentare.

În ecuaţia puterii din PDL, războiul semnificativ este cel dintre Blaga şi Udrea (Băsescu). Emil Boc nu există ca preşedinte de partid, cum nu a existat ca premier. Partidul nu poate conta pe un Boc amorţit într-un discurs neconvingător despre “trădare” şi “traseism politic”.

Blaga a pregătit deja terenul, anunţând-o pe Elena Udrea că nu i se poate ierta pierderea Capitalei. “Dacă nu vei câştiga în Bucureşti, va fi pierderea ta”, a pus-o în gardă Blaga.

Preşedintele Senatului va poza în garantul unui viitor pentru cei din PD

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în stațiunea Mamaia. Ce se știe despre identitatea victimei

Ziare.com acum 51 minute
IPJ Constanța a anunțat că un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, 28 aprilie. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompi

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum 49 minute
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Mediafax acum 2 ore
Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 28 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 4 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 3 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

16°
dum.

12°/17°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°