Mihai Leu susţine că, după victoria cu Gracev, Bute va avea parte şi de alte oportunităţi
La finele meciului cu Gracev, încărcat moral de forcingul din repriza a 12-a, Bute şi-a developat intenţiile. "Mă rog la Dumnezeu ca Froch să câştige meciul său de pe 17 noiembrie (nr - cu Yusuf Mack), iar mai apoi să boxeze imediat cu mine", a declarat el. Există însă posibilitatea ca Interbox să nu se grăbească şi să-i mai ofere vedetei sale încă un meci de pregătire, timp în care Froch să dispute meciul cu challengerul obligatoriu, canadianul Adonis Stevenson. Conform regulamentelor IBF, campionul are la dispoziţie 90 de zile după meciul din 17 noiembrie să perfecteze lupta cu Stevenson, însă britanicul a declarat că ar putea renunţa la centură numai pentru a se bate cu Bute, la Montreal, unde ar produce mai mulţi bani ca acasă la el.
Froch şi-a reiterat ieri intenţiile într-o declaraţie dată pentru Sky Sports: "Bute a câştigat şi a făcut ce trebuia pentru a-şi recâştiga onoarea. Acum sper din suflet că vom avea un meci revanşă! E şansa lui să-şi recâştige centura şi va avea avantajul terenului propriu de această dată. Sper să accepte, ca să pot merge la el acasă şi să-l fac din nou «pastă»". "După victoria aceasta, cu siguranţă vor veni şi alte oportunităţi pentru Bute. Nu trebuie să se grăbească", a precizat Mihai Leu pentru ProSport.
Bute a anunţat că-şi va lua o scurtă pauză, după care va intra în pregătire pentru meciul următor. În ţară va veni o scurtă perioadă, în timpul Sărbătorilor.
Bute chiar n-a impresionat, dar a fost vorba de un meci în care trebuia să-şi revină după ce l-am devastat eu. Aşa că, la ce vă aşteptaţi? Avea nevoie să îşi regăsească picioarele, încrederea. Sunt sigur că a reuşit asta
Carl Froch, campion mondial IBF la supermijlocie
Mihai Leu susţine că, după victoria cu Gracev, Bute va avea parte şi de a