Epopeea vânătorească din Pădurea Domnească a eclipsat toate celelalte aspecte ale actualităţii basarabene: a fost o secvenţă zdrobitoare, un „flash” care a revelat abisul deasupra căruia levităm ca nişte gâze – cetăţeni, instituţii, ţară.

Dar e bine să ştim că în afara dezmăţului fanariot al judecătorilor, procurorilor şi al oamenilor de afaceri cu relaţii în lumea politică, există (sau ar trebui să existe) şi subiecte nu mai puţin importante, care merită atenţia noastră.

Pe 15 ianuarie, de aniversarea lui Mihai Eminescu, am sărbătorit, pe ambele maluri ale Prutului, Ziua Culturii Naţionale. E drept că în Republica Moldova aceasta sună puţin diferit: „Ziua Naţională a Culturii”. Diferenţa nu e de neglijat, pentru că te întrebi imediat: care cultură? Şi cu asta atingem nu numai o chestiune delicată pe care guvernanţii noştri, indiferent de legislatură şi coloratură, au ocolit-o, incapabili să-şi depăşească angoasele şi complexele faţă de fosta metropolă imperială, afirmându-şi, cu demnitate, identitatea naţională. Am în vedere şi starea de lucruri dintr-un domeniu care nu circumscrie doar creaţia artistică, ci vizează educaţia şi nivelul de civilizaţie al unui popor.

Nu ne-am săturat de ritualuri, recepţii, omagieri, discursuri sforăitoare care maschează o perfectă indiferenţă? Căci după ce toasturile amuţesc şi cupele de şampanie îşi golesc conţinutul, în stradă, aburii roz ai acestor aniversări se împrăştie în atmosfera generală de ignoranţă şi agresivitate. Televiziunile ne bombardează necontenit cu produse subculturale: când să se dumerească basarabeanul nostru de la ţară că are şi el pe cineva în capitală, care ştie să scrie, să cânte, să picteze, să joace într-un spectacol de teatru, dacă nu-şi mai desprinde ochii de la „Pole Ciudes” (cunoscuta emisiune de divertisment de pe canalul 1 al televiziuni ruse) şi de la filmele cu partizani care îi b