Patru persoane au fost rănite astăzi, pe raza comunei Coteana, judeţul Olt, în urma producerii unui accident de circulaţie. Un echipaj al SMURD Slatina, împreună cu două ambulanţe au intervenit la locul accidentului pentru a acorda primul ajutor victimelor. Toate acestea au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina.
Echipajul de prim-ajutor din cadrul SMURD Slatina a intervenit astăzi, 12 iulie, în jurul orelor 13.20, pe DJ 546, la intrarea în comuna Coteana, unde, în urma coliziunii dintre două autoturisme, patru persoane au necesitat îngrijiri medicale.
Ajunşi la locul solicitării împreună cu un două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, salvatorii au găsit cele două autoturisme lovite frontal-stânga şi patru victime în afara acestora, în stare conştientă.
“Paramedicii au acordat îngrijiri medicale pasagerului din dreapta-faţă al autoturimului Ford Fiesta, Gheorghe E., în vârstă de 57 de ani, originar din localitatea Ulmi, judeţul Giurgiu, care a fost găsit de aceştia în stare conştient, stabil hemodinamic şi respirator. Victima prezenta un traumatism cranio-facial şi un traumatism la piciorul stâng. După acordarea primului ajutor, pacientul a fost transportat la secţia Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Slatina. Tot aici a ajuns şi şoferul autoturismului Ford (Gheorghe Pârvan, 58 de ani, n.a.), din municpiul Slatina, care prezenta traumatisme la ambrele picioare, zgărieturi la membrele superioare şi dureri lombare puternice”, a declarat plutonier Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Matei Basarab” Olt.
CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!
Oficialul ISU Olt a precizat că celelalte două victime - ambele de sex masculin, respectiv şoferul şi pasagerul din autoturismul marca Dacia Logan, au fost transportate tot l