Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Randamentele fondurilor de pensii se situează între 9% şi 11%, iar activele au depăşit 12 mld. lei

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 10 iulie 2013 ·

Fondurile de pensii obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) au înregistrat, în ultimii 5 ani, randamente medii anuale de 11,4%, respectiv 9,4%, şi au ajuns la active de 12,2 miliarde lei (2,75 mld. euro) la 30 iunie, potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Private din România.

Pilonul II a fost lansat în mai 2008 şi avea 5,9 milioane de participanţi la finele lunii iunie, dintre care însă pentru doar 3,6 milioane sunt virate contribuţii lunare de către Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), se arată într-un comunicat al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

"De la lansare şi până la finele primului semestru din 2013, fondurile de pensii au primit în administrare contribuţii brute totale în valoare de 9,68 miliarde de lei, ajungând, în urma activităţii investiţionale, la active nete de 11,53 miliarde de lei. Diferenţa de 1,85 miliarde de lei reprezintă câştigul investiţional net de toate comisioanele produs de fondurile de pensii în beneficiul contributorilor la acest sistem. Din punct de vedere al performanţelor investiţionale, fondurile de pensii private obligatorii au realizat în ultimii 5 ani un randament mediu anual de 11,4%", se mai spune în comunicat.

În acest an, cota de contribuţie virată către Pilonul II este de 4% din veniturile brute ale participanţilor, aceasta evoluand de la nivelul de 2% din momentul startului sistemului (2008) şi urmând să ajungă la 6%, cu o crestere de jumatate de procent anual, până în 2016.

Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) au depăşit 300.000 de participanţi la jumătatea anului, dintre care însă doar mai puţin de jumătate îşi plătesc lunar contribuţiile.

"În 45% dintre cazuri, angajatorul este cel care plăteşte contribuţia la fondurile de facultative (oferind astfel pensia facultativa ca şi beneficiu extra-salarial), iar în alte 45% din

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 52 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 8 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°