Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dimineţile cazone

Publicat in Jurnalul, luni 23 ianuarie 2012 ·

Victor Piţurcă şi "soldaţii" săi, la prima "instrucţie" din acest an / Foto: ALEXANDRU HOJDA / MEDIAFAX Primul antrenament al tricolorilor în Antalya a avut loc sub atenta supraveghere a selecţionerului Victor Piţurcă, de la ora 7:30. Şedinţa de pregătire s-a desfăşurat pe o ploaie măruntă, mulţi dintre jucători părând că sunt adormiţi. Regimul cazon impus de selecţioner, care i-a anunţat pe fotbalişti că vor face trei antrenamente zilnice, i-a făcut pe unii dintre jucători să glumească pe această temă. "Nu m-am mai trezit aşa devreme de când eram în clasa a V-a", a spus portarul Silviu Lung jr, care a mai adăugat: "Este plăcut în Antalya, ne simţim ca acasă, mai ales că aici sunt aproape toate echipele din Liga 1. Nu ne temem de accidentări, pentru că avem încredere în staff-ul nostru."

Colegul lui Lung de la Astra, Valerică Găman, a dorit să explice că locul său la naţională este unul câştigat pe merit şi că nu este o "pilă" a selecţionerului, aşa cum îl acuză unii. "Lumea să se uite puţin în spate şi să vadă câţi ani am jucat la echipele de juniori şi de tineret ale României. Convocarea la echipa mare este doar o continuare firească a acestor selecţii", a spus Găman. Fundaşul a vorbit şi despre primul adversar pe care România îl va avea în stagiul din Antalya. "Nu ştiu prea multe despre naţionala Turkmenistanului, ştiu doar că trebuie să ne mobilizăm şi să câştigăm, indiferent de numele adversarului", a mai spus fostul fundaş al Craiovei. Meciul cu echipa asiatică va avea loc pe 27 ianuarie, Piţurcă vrând să mai dispute încă două partide pe lângă cea cu Turkmenistanul, numele adversarelor nefiind ştiut încă.

Victor Piţurcă şi "soldaţii" săi, la prima "instrucţie" din acest an / Foto: ALEXANDRU HOJDA / MEDIAFAX Primul antrenament al tricolorilor în Antalya a avut loc sub atenta supraveghere a selecţionerului Victor Piţurcă, de la ora 7:30. Şedinţa de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Navă sub pavilion Tanzania scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Căutările celor trei marinari dispăruţi au fost reluate. Trei nave, mobilizate

News.ro acum 12 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră,i în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat pentru News.ro, că

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

G4Media acum o ora
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum 37 minute
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum o ora
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 2 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 3 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Jigniri la distanță între Biden și Trump: ”Un ratat dezechilibrat/Dispari, Joe!”

Ziare.com acum 3 ore
Donald Trump l-a calificat din nou pe Joe Biden drept un ”escroc”, sâmbătă, în Texas, în faţa unor susţinători ai armelor, la fel cum actualul preşedinte l-a catalogat pe rivalul său republican drept ”dezechilibrat”, din Georgia, unde face campanie

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum o ora
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 4 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°