Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se prostitua pentru bunăstarea maestrului yoga Bivolaru

Publicat in CityNews Alba, luni 18 februarie 2013 ·

O femeie care a făcut parte din Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut, condusă de Gregorian Bivolaru, a fost audiată astăzi la Cluj în procesul în care liderul MISA este acuzat de trafic de persoane. În faţa magistraţilor a fost adus şi un bărbat care solicită de la Bivolaru despăgubiri de peste 600 de mii de euro după ce ar fi fost înşelat de acesta. Avocatul controversatului guru susţine însă că toate aceste acuzaţii sunt simple născociri.

Femeia audiată le-a spus judecătorilor de la Tribunalul Cluj cum a fost obligată să se prostitueze de Bivolaru şi de ajutorul acestuia, Eugen Mârţ.

"Eu din '91 am fost student MISA. La un moment dat, Eugen Mârţ mi-a propus să ne remorcăm unul pe altul. Întâi să îi ajut eu pe ei şi pe urmă să mă ajute ei pe mine. Să mă duc, pentru că este este o tradiţie în tantra yoga ca discipolii să îşi ajute maeştrii tantrici. Să mă duc să mă prostituez pentru el, că are nevoie de bani. Eram obosită că de la Auschwitz, atâtea vame am trecut la Turci. Cumpăram cătuşe, ca nu cumva să pierd sau să mi se fure pe tramvai, pe metrou, ca să ajung cu banii, cu aurul, tot ce aduceam lui Bivolaru şi lui Mârţ", a povestit Valeria Bretescu.

A doua persoană audiată a fost un bărbat care a povestit că a renovat sediile MISA din Bucureşti fără să fie plătit. El a cerut despăgubiri în valoare de 666.666 euro de la Bivolaru, un număr de natură ezoterică, cu influenţe malefice, după cum el însuşi a susţinut. Avocatul lui Gregorian Bivolaru a comentat la sfârşitul audierilor că declaraţiile celor doi ridică serioase semne de întrebare.

"În principiu, aceste părţi vătămate acuză că au fost supuse la munci care nu au fost retribuite. Din punctul meu de vedere, lucrurile acestea nu se verifică întrucât toată activitatea care a fost desfăşurată a fost activitate desfăşurată de bunăvoie. Compensaţiile existau, cazare şi aşa mai departe. Una

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 42 minute
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum o ora
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 11 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Vremea

București
acum

15°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

11°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°