... lasă-ne cu Chivu! Am prins acum vreo săptămână, cu coada ochiului, o ştire despre cum încearcă Piţurcă să dea ultimul asalt la Chivu. Merita dezvoltată chiar atunci această informaţie, dar nici acum nu-i târziu, că n-am aflat cum s-a finalizat temerara întreprindere. Mai întâi, care ar fi logica acestei încercări de a-i schimba hotărârea de retragere, una chiar înţeleaptă, a fostului căpitan al echipei naţionale? Cristi Chivu declarase că nu mai poate duce două fronturi şi se va dedica echipei de club. Corect în principiu, dar s-a dedicat atât de mult la Inter încât se încheie anul şi el nu mai ştie ce e ăla meci oficial în sezonul de toamnă. Poate vă mai amintiţi că eram sceptic în privinţa prelungirii contractului cu echipa milaneză, presupunerea mea fiind că oferta firească a clubului nu putea fi decât pe un salariu mult diminuat şi pe o perioadă de un an, poate doi. Acum, se poate spune că o scădere de la peste 5 milioane la un singur milion pe sezon este una drastică, dar această ultimă sumă rămâne una destul de ridicată în contextul actual, mai ales dacă este înmulţită cu trei, numărul sezoanelor pe care se întinde noul contract. Practic, Interul i-a asigurat lui Chivu un loc din care să iasă liniştit la pensie. Să fi funcţionat nostalgia după echipa lui Mourinho, câştigătoare de Liga Campionilor, să fi fost şi sentimentalism pentru faptul că, apărând culorile Interului, românul s-a ales cu o cască pentru tot restul carierei?! Puţin probabil, când e vorba de bani cluburile profesioniste nu prea gândesc cu inima. Tind să cred mai degrabă că a existat o convingere la nivelul conducerii că jucătorul mai putea fi util echipei. Şi chiar citeam prin primăvară un editorial într-un ziar italian care susţinea ideea asta, că Interul nu-şi poate permite să-l piardă pe Chivu! Uite de-aia nu-mi însuşesc eu ideile altora, ca Andrei Niculescu, prefer să mă fac de râs