Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaura de pe Faleză înghite jumătate de milion de lei

Publicat in Adevarul, vineri 19 februarie 2010 ·

Astuparea „mamei găurilor din asfaltul gălăţean” va dura cel puţin încă o lună de zile. Craterul adânc din dreptul Elicei va continua să menţină traficul blocat în zonă încă multă vreme.

După aproape o săptămână de la apariţia gropii imense de la Elice, autorităţile locale au reuşit să se mobilizeze şi să se apuce de treabă. Veştile nu sunt însă prea îmbucurătoare pentru şoferii gălăţeni, care au ajuns la limita răbdării. Cel mai probabil, luna martie ne va prinde cu groapa tot în mijlocul Falezei.

„Deocamdată se lucrează la devierea conductei de apă 600 care poate pune în pericol malul Falezei. După aceea se va trece la consolidarea malului”, ne-a explicat directorul tehnic al SC Apă Canal, Niţă Podaru.

SC Vâlceana a câştigat licitaţia

De la purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Nicoleta Manole, am aflat că s-a organizat în regim de urgenţă o licitaţie, iar firma care se va ocupa de efectuarea lucrărilor este SC Vâlceana. Valoarea lucrării se ridică la uriaşa sumă de 495.000 de lei şi, cel mai probabil, pagubele vor fi suportate tot din buzunarul contribuabilului.

„În cursul zilei de joi ni s-a predat de urgenţă amplasamentul, iar muncitorii au început să lucreze la groapă. Nu ştim însă cât timp vor dura lucrările. Depinde de ce vom găsi acolo şi dacă vor apărea complicaţii pe parcurs. Pentru început vom lucra la conducta de apă care este în pericol”, ne-a spus directorul societăţii SC Vâlceana, Constantin Mitroi.

System Yapi, protejată de autorităţi

În ciuda faptului că avaria s-a produs chiar la puţin timp după ce turcii de la firma Yapi au lucrat în zonă la noul colector de canalizare, în cadrul programului ISPA, chiar în dreptul Elicei, autorităţile ezită să facă legătura între lucrări şi craterul adânc de 10 metri.

Motivul invocat de autorităţile locale este vârsta vechiului canalul colector: „Membrii comisiei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°