Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şir de plecări

Publicat in Dilema Veche, joi 28 iunie 2012 ·

Ce bine ar fi fost dacă, odată citind titlul de mai sus, regia v-ar fi insinuat auditiv „Şir de cocori“, mîndra suavitate a lui Dan Andrei Aldea, cel care ne-a dăruit neuitatul „om bun, deschide-ne poarta / dă-ne o coajă şi nu ne goni / şi-n schimb îţi vom alina tristeţea / cu vesele cîntece şi ghiduşii“! Era fundalul sonor ideal.

Asta fiindcă voiam să-i anunţ într-un mod cît mai pufos pe cei cîţiva prieteni ai paginii de faţă că, începînd de astăzi, mă retrag din viaţa de rubricard. Dacă tot se zice că la fiecare deceniu e sănătos să-ţi amputezi întru autoprotecţie cîte-o plăcere mortală (fumatul, dulciurile, cafeaua, alcoolul şi ce s-o mai găsi să te anihileze), normal ar fi ca gazetarul impenitent care ai fost pînă la 60 de ani să-şi reteze periodicitatea, în favoarea eseisticii de plăcere, cu apariţii aleatorii şi subiecte aiurea, cînd, cît, cum şi unde-o da Dumnezeu. Vezi bine că trag nădejde ca pînă la mormînt să mi se tot întîmple săptămînal cîte ceva demn de adnotat, numai că voi lăsa jurnalului micile provocări, anecdotica, frivolităţile, capriciile şarjante etc. şi-mi voi concentra energiile pe teme cu noimă severă, miză grea, bibliografie densă şi bătaie lungă. (Mă rog, ce ne-am face fără amăgiri?)

DE ACELASI AUTOR Dezminţire Pe Mitică l-a ucis miticismul Caragiale expresionist, cuminte şi coregrafic A mai trecut un tîrgÎmi pregătisem ieşirea cu ludic-nostalgica retrospectivă a părăsirilor redacţionale, de la Luceafărul, în 1979-80 (cînd Mihai Ungheanu mă ispitise cu cronica literară, iar eu m-am speriat de moarte că va trebui să recenzez tot clientelismul partinico-securistic al gazetei) pînă la Ziarul de duminică devenit online, trecînd prin disensiunile cu Nicolae Florescu, care m-au făcut să plec în 1985 de la Revista de istorie şi teorie literară, neînţelegerile din pricina cărora am părăsit cronica literară la revista 22, oboseala f

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 29 minute
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum o ora
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 46 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum 28 minute
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum 51 minute
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum o ora
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum 2 ore
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 7 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°