„Votează legal!” reprezintă îndemnul oamenilor legii către toți cetăţenii care îşi exercită dreptul de vot, astfel încât să nu își riște libertatea. Dacă încalcă legea, votanții riscă până la 5 ani închisoare.
Dacă la alegerile locale din 10 iunie pe raza judeţului au fost un număr de 357 de secţii de votare, de data aceasta numărul acestora este de 364, motivul constă în faptul că arondarea la aceste secţii s-a făcut ca în cazul alegerii Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Cetăţeanul care, în ziua referendumului naţional, se află într-o altă localitate decât în cea în care este înscris în lista electorală poate să îşi exercite dreptul de vot în localitatea respectivă, la orice secţie de votare, urmând a fi înscris într-o listă suplimentară de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, pe baza actului de identitate sau adeverinţei care ţine loc de act de identitate.
Din totalul secţiilor de votare, 186 se regăsesc în paza poliţiştilor, 65 jandarmilor, 45 poliţiştilor de frontieră, 67 pompierilor şi una Oficiului Român pentru Imigrări. Pentru asigurarea pazei acestor secţii sunt angrenaţi 610 de oameni ai legii pentru ca desfăşurarea referendumului să fie fără încidente nedorite. Pe lângă aceste efective, alţi 354 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi locali vor fi prezenţi în spaţiul public pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice şi combaterea infracţionalităţii stradale sau ce au legătură cu referendumul.
În ziua de 29 iulie, vor fi organizate 18 echipe de cercetare a incidentelor din care fac parte peste 70 de poliţişti ce vor acţiona cu fermitate în cazul încălcării normelor legale. Poliţiştii rutieri şi ordine publică în colaborare cu reprezentanţi ai ISCTR (Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Traficul Rutier) organizează 16 filtre pe raza întregului judeţ în vederea prevenirii aşa numi