Vasile Tăratu e director la o şcoală din Vlădeni, Iaşi. O comună aflată la ani lumină de dezvoltata Capitală şi ai ei străluciţi lideri. În urmă cu câteva zile, poza lui era aşezată, în logica juralismului columbeano-udro-vadimist, într-un loc pe care acuzatorii generaţiei de rataţi puteau organiza concurs de scuipat. Pentru că era directorul unui grup şcolar unde niciunul dintre cei 42 de candidaţi nu au trecut Bacalaureatul.
Azi, directorul a mai apărut într-o fotografie. De această dată într-un ziar de provincie, mai aproape de Vlădeni. Alături de el, o fetiţă cu un zâmbet larg şi senin. Livia e singurul copil de la ţară care a obţinut nota 10 la admiterea la liceu. A învăţat în acelaşi sat uitat de lume, pe aceleaşi bănci, cu aceiaşi profesori. Face şi ea parte din generaţia condamnată de adulţii înfricoşaţi că „nu o sa mai aibă cine să lucreze pentru pensia lor“.
Acum, la mai bine de o săptămână de la examenul de maturitate, s-au oprit toate lătrăturile de prin paginile ziarelor sau din pereţii de sticlă. „Dezastrul“ a fost arhivat în pântecul internetului. Singura problemă rămasă este cea a notelor la Bacalaureat ale ministrului Educaţiei.
De la Vlădeni, loc reprezentativ al „generaţiei de rataţi“, o fetiţă de 14 ani, prin vorbe simple, explică ceea ce nu a reuşit o armată de jurnalişti experţi, moderatori crispaţi şi specialişti în dat cu părerea. Care e soluţia? Care sunt paşii? Ne spune Livia.
În primul rând: „muncesc foarte mult şi nu aştept nimic în schimb, pentru că ştiu că tot ceea ce fac este pentru mine“. Copilul e foarte sincer. Nu are nevoie de declaraţii umflate pentru a-şi mări audienţa sau pentru capital electoral. Şi spune că „munca“ e principiul primordial.
Apoi…„am învăţat foarte mult, câte 3-4 ore pe zi, chiar şi 5 câteodată. Dar mi-a şi plăcut, pentru că, dacă nu mi-ar fi plăcut, nu ştiu dacă
