Un camion încărcat cu mobilă a luat foc, miercuri după-amiază, pe o stradă din Popeşti-Leordeni, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ilfov.
Potrivit sursei citate, pompierii au intervenit la faţa locului cu două autospeciale cu apă şi spumă, după ce au fost alertaţi că un camion care transporta mobilă arde pe strada Gheorghe Costaforu.
Purtătorul de cuvânt al ISU Ilfov, locotenentul Petruş Simion, a precizat că nu există pericol de explozie şi nici nu a fost cazul ca circulaţia în zonă să fie deviată.