Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Afumaţii“ de weekend

Publicat in GAZETA de SUD, luni 23 iulie 2012 ·

Poliţiştii doljeni au avut ocazia şi în

weekendul trecut să dea amenzi şi să întocmească mai multe dosare penale unor şoferi care se urcaseră băuţi la volan. Cei mai mulţi dintre ei au fost depistaţi în noaptea de vineri spre sâmbătă.

În jurul orei 4.00, agenţii Biroului Rutier l-au tras pe dreapta pe bulevardul Dacia din Craiova pe Ionuţ Perşu, de 28 de ani, din municipiu, aflat la volanul unui Opel. În cazul acestuia, etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cam pe la aceeaşi oră, lucrătorii Secţiei 10 Poliţie Poiana Mare l-au identificat în trafic, pe strada Mihail Kogălniceanu, pe Gabriel Cuzub, de 42 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism Opel Vectra înmatriculat în Bulgaria, având o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi tot în Poiana Mare, pe strada Mătăsari, a fost prins băut la volanul unui Ford Mondeo cu numere de Bulgaria, sâmbătă seară, Ionuţ Oprişan, de 22 de ani, din Ciupercenii Noi. Acesta prezenta o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii din Rast, în colaborare cu colegii lor din Băileşti şi cu cei de la Poliţia de Frontieră, au organizat o amplă razie în noaptea de vineri spre sâmbătă, ocazie cu care au descoperit şi ei un şofer băut. Este vorba despre Ionuţ Sărdaru, de 30 de ani, din Afumaţi, care a primit o amendă şi a rămas fără permis, după ce a fost depistat cu o alcoolemie de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat în timp ce conducea un Mercedes Vito înmatriculat în Bulgaria.

„Campionul“ săptămânii trecute este, însă, Gheorghe Dinu, de 28 de ani, din comuna Poiana Mare, sat Tunarii Noi. Acesta a fost tras pe dreapta în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce conducea o Dacia 1310 pe DJ 561 E, pe raza localităţii Tunarii Vechi. Testându-l cu etilotestul, poliţiştii au avut ocazia să constate că bărbatul avea o concent

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum o ora
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum 30 minute
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 8 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 10 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 10 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 8 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 9 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°