Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NUNTĂ ELENA BĂSESCU. Imagini în premieră de la nunta fiicei lui Traian Băsescu. GALERIE FOTO

Publicat in Gandul, marți 4 septembrie 2012 ·

NUNTA ELENEI BĂSESCU, mezina familiei prezidenţiale, cu Bogdan Ionescu a avut loc la acest sfârşit de săptămână.

Fiica cea mică a lui Traian Băsescu a făcut cununia civilă la Primăria Sectorului 2, iar slujba religioasă la biserica Sfântul Spiridon cel Nou, din Capitală. Petrecerea de nuntă a avut loc la Palatul Snagov, într-un cort uriaş.

Aproxiomativ 600 de persoane au fost invitate la nunta Elenei Băsescu cu Bogdan Ionescu, cunoscut şi sub numele de Syda. Printre invitaţi s-au numărat importanţi membri PDL, precum Elena Udrea, Adriean Videanu, fostul premier Emil Boc, Raluca Turcan, Cristian Boureanu şi Sulfina Barbu.

Meniul de la nunta Elenei Băsescu cu Bogdan Ionescu a conţinut, printre altele, caviar, pastă de jambon, ruladă de curcan şi pulpă de viţel , dar şi preparate tradiţional româneşti: sărmaluţe în foi de viţă şi de varză, costiţă, mămăliguţa şi smântână.

Aranjamentele florale şi decoraţiunile au fost din flori de grădină, trandafiri, bujori şi hortensii în tonuri de roz fane, culoarea tematică a întregului eveniment. Aurel Tamaş, Călin Geambaşu, Smiley Band şi un DJ au întreţinut atmosfera în seara de sâmbătă, 1 septembrie.

EBA a purtat o rochie de mireasă creată de un designer autohton

La NUNTĂ, ELENA BĂSESCU a purtat o rochie din dantelă Sophie Hallette, organza din mătase naturală si tafta. Aceasta a fost realizată de designerul autohton Anca Maxim şi a costat în jur de 4.500 de euro.

Verighetele celor doi au un design simplu, din aur rose, fără diamante, care au costat 500 de euro.

EBA a postat pe contul personal de Twitter mai multe fotografii de la nuntă. Mai jos puteţi vedea o galerie foto cu imagini nemaivăzute de la nunta Elenei Băsescu.

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 43 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 50 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 41 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°