Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întâlnire istorică între regina Elisabeta a II-a şi fostul lider nord-irlandez Martin McGuinness

Publicat in Romania Libera, miercuri 27 iunie 2012 ·

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a întâlnit, astăzi, cu fostul lider al Armatei Republicane Irlandeze (IRA), Martin McGuinness, pentru o strângere de mână simbolică de reconciliere a relaţiilor irlandezo-britanice, după un conflict care a costat viaţa a mii de soldaţi şi civili, relatează Reuters şi Associated Press, informează Agerpres.

Martin McGuinness, în prezent 'numărul doi' din Partidul Sinn Fein şi vicepremier al Irlandei de Nord, a fost unul dintre liderii IRA care au luptat împotriva dominaţiei britanice în Ulster în cursul a 30 de ani de conflict în care şi-au pierdut viaţa peste 3.500 de persoane. McGuinness este şi unul din principalii artizani ai procesului care a determinat mişcarea clandestină IRA să depună armele, precum şi un negociator major al Acordului de pace din Vinerea Mare din 1998.

Potrivit oficialilor de la Biroul Irlandei de Nord, citaţi de AP, regina Elisabeta a II-a şi Martin McGuinness s-au întâlnit miercuri, în cadru privat, într-un teatru din Belfast, în timpul unei manifestări culturale, eveniment la care mass-media nu au avut acces. O strângere de mână publică va avea loc în cursul zilei.

Conform unor experţi, McGuinness se afla la conducerea IRA atunci când gruparea l-a asasinat în 1979 pe vărul reginei, lordul Louis Mountbatten, unchiul Prinţului consort Filip şi ultimul vicerege al Indiei înainte de obţinerea independenţei acestei ţări faţă de Marea Britanie în 1947.

Întâlnirea istorică dintre regină şi McGuinness, la 14 ani de la semnarea acordului de pace de la Belfast dintre guvernul britanic şi cel irlandez, este unul dintre ultimele mari etape din cadrul unui proces de pace al cărui succes este studiat în întreaga lume.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a întâlnit, astăzi, cu fostul lider al Armatei Republicane Irlandeze (IRA), Martin McGuinness, pentru o strângere de mână si

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 44 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum 2 ore
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 4 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 26 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 2 ore
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Armata israeliană intensifică asaltul din Rafah: tancurile sale au încercuit complet jumătatea estică a orașului, iar ONU „face planuri pentru cel mai rău scenariu”

HotNews acum o ora
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avertizat vineri că fluxul de ajutoare umanitare pentru Fâșia Gaza ar putea fi oprit în câteva zile, în contextul în care trupele israeliene își continuă ofensiva terestră împotriva luptătorilor palestinieni în s

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°