Duminică a început Tetralogia – eveniment de mare însemnătate pentru Festivalul „George Enescu“ şi pentru viaţa muzicală românească. Debutul a fost făcut cu „Aurul Rinului“
Cronică realizată de Olga Grigorescu
Prezentat în concert la Sala Mare a Palatului de o echipă de solişti de calibru internaţional, de Orchestra Simfonică Radio din Berlin şi dirijorul Marek Janowski, reputat maestru al baghetei, acest uriaş ciclu vine să aducă ascultătorilor noştri cunoaşterea autentică a reformei wagneriene despre care se vorbeşte adesea, dar la care este dificil de ajuns numai prin audiţii sporadice. Faptul că poţi să urmăreşti în sală, în paralel cu muzica, şi traducerea replicilor sporeşte înţelegerea actului artistic şi îţi permite să realizezi mult mai bine chiar şi ceea ce se petrece în orchestră, întrucât aici sunt comentariile, sublinierile, ilustrarea unor fapte sau idei exprimate în text, caracterizarea personajelor sau a situaţiilor create la un moment dat în libretul dramei. În orchestră se împletesc acele laitmotive create de Wagner pentru a da cât mai multă pregnanţă acţiunii şi veridicităţii psihologice.
„Muzica va suna în aşa fel, încât oamenii vor putea să audă ceea ce nu vor putea să vadă“, îi scria Wagner lui Liszt, pe când lucra la Tetralogie.
Atmosferă de legendă
Astfel, am fost copleşiţi de forţa şi diversitatea muzical-teatrală a celei dintâi opere, Aurul Rinului – cea mai concentrată dintre cele patru, într-un singur act, dar conţinând patru mari scene. Celebrul preludiu orchestral care se deschide cu acel sunet grav (mi bemol) amplificat treptat, spectaculos şi misterios, ca o ridicare de cortină – sau simbolic, ca o geneză a lumii – ne-a creat atmosfera de legendă în care şi-a plasat Wagner personajele şi acţiunea.
Întreg demersul orchestral, susţinând evoluţiile vocale ale p