Un bărbat angajat ca agent de pază la o firmă de transport valori a fost reţinut, în noaptea de duminică spre luni, de poliţiştii orădeni, după ce a jefuit o benzinărie din Oradea, ameninţând-o pe vânzătoare cu o brichetă în formă de pistol, transmite Mediafax.
Şeful Inspectoratului Poliţiei Judeţene Bihor, comisarul şef Liviu Popa, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că bărbatul, în vârstă de 25 de ani, din Cluj-Napoca, a intrat într-o benzinărie de pe Bulevardul Decebal din municipiul Oradea în jurul orei 23.30.
"Este vorba despre un bărbat care, în noaptea de duminică spre luni, cu o mască pe faţă, a intrat în benzinăria respectivă, şi ameninţând-o cu un pistol brichetă pe angajată, i-a cerut să pună într-o pungă de hârtie toate bancnotele pe care le avea în casa de bani. Femeia a dat dovadă de un sânge rece ieşit din comun, i-a pus toţi banii, după care, când bărbatul s-a întors să plece, a şi acţionat butonul de panică", a spus Popa.
Potrivit sursei citate, alarma a fost auzită de un cetăţean care trecea la ora respectivă pe stradă.
Acesta a sunat la 112, şi, totodată, l-a urmărit pe bărbat, care pornise pe jos spre strada Tudor Vladimirescu, aflată în imediata apropiere a benzinăriei.
"Datorită acelui cetăţen care ţinea legătura cu noi, am reuşit să îl prindem pe tâlhar la 15 minute după ce a comis fapta. Asupra lui s-au găsit, pe lângă pistolul brichetă, un spray paralizant, o mască şi mănuşi de plastic, care să nu permită să îi fie găsite amprentele", a afirmat Popa.
Din cercetările făcute de poliţişti şi din declaraţiile date de bărbatul care a jefuit benzinăria, reiese că acesta a venit de joi în Băile Felix, iar vineri a închiriat o casă în apropierea benzinăriei pentru a putea urmări activitatea angajaţilor de aici.
"Duminică a luat hotărârea să jefuiască benzinăria, a luat din benzinărie suma de 2.330 de